Marea Britanie: Meteorologii avertizează că revin ninsorile puternice, dar şi gerul, cu temperaturi arctice

În Marea Britanie meteorologii avertizează că în zilele următoare se întorc ninsorile puternice, dar şi gerul, cu temperaturi arctice, din cauza faptului că vortexul polar care a lovit săptămâna trecută America va ajunge deasupra Regatului Unit, informează Adevărul.

Se aşteaptă ca o secţiune de aproape 2000 de kilometri din Vortexul polar să traverseze Marea Britanie după sfârşitul săptămânii, declanşând un alt „potop” de zăpadă peste ţară.

Mai mult, meteorologii spun că gheaţa şi gerul ar putea să persiste până în luna aprilie, aducând cel mai rece început de primăvară din ultimii şase ani.

În următoarele trei luni sunt posibile temperaturi reci sub medie, potrivit prognozei pe termen lung a agenţiei meteo Met Office.

Meteorologii se aşteptă la căderi suplimentare de zăpadă, după cum arată previziunile pentru luna februarie.

Este posibil ca unele dintre cele mai puternice ninsori să lovească Marea Britanie în această perioadă, deşi în ultima parte a lunii se anunţă o vreme mai blândă.

Meteorologii se aşteptă ca temperaturile să ajungă sub medie în întreaga lună. De asemenea, sunt posibile cantităţi de zăpadă peste medie, care s-ar putea înregistra în multe zone înainte de sfârşitul lunii, a declarat James Madden, meteorolog de la Exacta Weather.

Diagramele meteo arată o bandă imensă de aer îngheţat care coboară peste Marea Britanie din Arctica, după acest weekend.

În nord, temperaturile se aşteaptă să scadă până la -10 grade C peste noapte, în timp ce în sud este puţin probabil ca mercurul din termometre să urce peste temperatura de îngheţ.

O schimbare a vortexului polar aduce aer rece arctic, care se deplasează spre sud către Europa de Nord şi Marea Britanie.

„Pentru lunile februarie, martie şi aprilie în ansamblu, temperaturile sub medie sunt mult mai probabile decât temperaturile peste medie. Probabilitatea efectelor negative ale frigului este mai mare decât în mod normal, mai ales în prima parte a perioadei de trei luni”, precizează agenţia Met Office.