Doi români, soră și frate, care exploatau sexual femei vulnerabile și le ofereau droguri au fost condamnați la șase ani de închisoare după o operațiune sub acoperire a Metropolitan Police din Londra. Judecătorii au fost mai miloși cu complicele lor care a primit doi ani.

Anchetatorii au dovedit că Claudia Elena Anca, în vârstă de 27 de ani, era liderul grupării. Ea era ajutată de fratele său, Vasile Ștefan Anca, 24 de ani, și de Mihăiță Strat, 50 de ani. Claudia și Vasile Anca locuiau în Chingford, o suburbie a Londrei, iar Mihăiță, în cartierul londonez Redbridge.

Cei trei români au fost condamnați pe 17 noiembrie 2021, după numai 11 zile de la începerea procesului. Ancheta a fost demarată de polițiștii din cadrul Diviziei de Sclavie Modernă și Exploatarea Copiilor, se arată într-un comunicat al Poliției Metropolitane.

Inițial, toți au negat implicarea lor în vreo activitate ilegală, dar anchetatorii au avut un morman de probe împotriva lor.

La o zi de la prima înfățișare la instanță, trioul de români a pledat vinovat pentru proxenetism. Frații Anca au pledat vinovat și pentru furnizarea de droguri de clasa A, mai exact cocaină.

Marea Britanie, Paradisul proxeneților români. Parlamentarii din Regatul Unit cer măsuri urgente

Afacerea funcționa astfel: serviciile sexuale erau anunțate pe un site, iar firma fraților asigura transportul prostituatelor către client, fie la domiciliul acestuia, fie la un hotel. Anterior, clientul telefona la numărul care apărea în reclamele online.

Polițiștii au descoperit că afacerea a început cel puțin din martie 2019 când Claudia a înființat în cartierul londonez Ilford, pentru a facilita activitatea infracțională, firma Ace Concept Limited.

În luna august a aceluiași an, Ace Concept și-a schimbat sediul în suburbia Dagenham (foto), iar Vasile a fost numit și el administrator. Firma a fost dizolvată în ianuarie 2021 după o decizie a Registrului Comerțului.

În instanță a fost probat faptul că Ace Concept avea o serie de reclame pe un site web de profil. Numărul de telefon al Claudiei Anca apărea în reclamele care făceau referire la servicii sexuale cu femei. Chiar și datele cardului bancar era menționat pe site.

Claudia era patroana, dar fratele ei avea și el un rol important. Vasile își ajuta sora transportând prostituatele la locul cerut de clienți. În plus, cei doi furnizau și cocaină dacă amatorii de sex cereau acest lucru.

Mihăiță Strat a fost și el șofer, a ajutat-o pe patroană cu anunțurile de pe site, făcea programări ale prostituatelor și le dădea acestora îndrumări.

Anchetatorii au descoperit că, între iulie 2019 și ianuarie 2021, frații Anca au efectuat 73 de plăți pentru reclame, suma fiind de aproape 23.170 de lire sterline. Și Mihăiță a plătit pentru unele reclame în august 2020.

Vasile Anca, CLaudia Anca și Mihăiță Strat (Sursa foto: London Met Police)

Pentru a-i prinde pe români, conducerea Poliției Metropolitane a trimis ofițeri sub acoperire. Pe 10 decembrie 2020, unul dintre aceștia a sunat-o pe Claudia și au discutat despre prețurile pentru servicii sexuale și droguri.

Apoi, polițistul s-a dus la un hotel unde a cunoscut o femeie și ulterior a primit de la Vasile cocaină. Ofițerul s-a scuzat, a achitat serviciile sexuale chiar dacă nu a profitat de ele și a părăsit hotelul.

O lună mai târziu a fost organizat un flagrant. Pe 13 ianuarie 2021, un alt polițist sub acoperire a sunat-o pe Claudia și a aranjat ca două prostituate și cocaina să fie aduse la același hotel.

În acea seară, românca l-a sunat pe anchetator și i-a spus că fetele erau în fața hotelului. Mihăiță Strat le adusese.

Ofițerul le-a explicat femeilor să aștepte în interiorul hotelului și apoi l-a arestat pe Mihăiță. În mașina lui au găsit aproape 900 de lire, o geantă cu urme de cocaină, iar în GPS-ul autoturismului era introdusă adresa fraților Anca.

Doi frați proxeneți, condamnați. Polițiștii englezi, uimiți de curajul victimei

Cocaină a mai fost găsită și asupra prostituatelor. Drogurile erau în poșetele acestora, lângă prezervative nefolosite.

La o oră de la conversația dintre patroana Claudia și ofițerul sub acoperire, polițiștii au bătut la ușa celor doi frați. Aici au percheziționat casa și au confiscat sume de bani, cocaină, dar și un caiet roz în care erau scrise de mână tranzacțiile afacerii.

În timp ce se afla la secția de poliție, Mihăiță a observat-o pe Claudia și i-a spus răspicat unui ofițer: „aceea este șefa, ea este șefa”. A luat doi ani, șefa a primit șase.

Telefoanele mobile ale Claudiei au fost analizate de detectivi și astfel s-a putut stabili clar că ea era persoana care conducea afacerea. Controla financiar fetele și le impunea cum să arate. Erau fotografiate înainte de a se întâlni cu clienții și, dacă nu respectau regulile ei, erau trimise „la plimbare”.

Fotografii cu femei în lenjerie intimă au fost găsite și în mesajele WhatsApp trimise de Claudia lui Mihăiță și erau similare cu cele folosite în reclamele online.

Inițial, cei trei români nu au vrut să dea nicio declarație. Au fost puși sub acuzare pe 15 ianuarie. Șeful echipei de care instrumentat cazul s-a arătat mulțumit de ancheta subalternilor mai ales că românii au pledat până la urmă vinovat datorită dovezilor numeroase ale polițiștilor.

ANGLIA: Proxenet român, condamnat la 12 ani de închisoare. I-a promis victimei un loc de muncă la o fabrică

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA