MAREA BRITANIE: Românii sunt obligați în continuare să intre în izolare 14 zile

Persoanele care intră în Regatul Unit din 59 de ţări şi 14  alte teritorii britanice nu vor mai fi obligate să se autoizoleze timp de 14 zile începând cu data de 10 iulie, a anunţat vineri guvernul de la Londra, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Lista cu aceste state a fost stabilită de autorităţile britanice ţinând cont de evoluţia epidemiei COVID-19 din fiecare ţară şi de criteriul reciprocităţii, cu cele 59 de state fiind convenite aşa-numite „culoare aeriene” de exceptare reciprocă de la obligativitatea carantinei.

Călătorii veniţi din 18 state membre ale UE (plus Irlanda, deja scutită) nu vor mai fi astfel obligaţi să rămână 14 zile în autoizolare după sosirea în Regatul Unit.

Se menţine însă măsura autoizolării pentru persoanele venite din state ce înregistrează în continuare o transmitere ridicată a noului coronavirus, precum Suedia sau Portugalia.

SUA, Rusia şi China nu se află pe lista britanică cu ţările exceptate de la obligativitatea autoizolării. Nici România şi Bulgaria nu se regăsesc pe lista care poate fi consultată la adresa https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#travel-corridors-countries-and-territories-exemption-list.

Ministrul Afacerilor Externe – MAE din România a precizat într-un comunicat transmis vineri, 3 iulie, că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunţului public, faptul că, momentan, pentru cetăţenii români se menţin restricţiile existente la frontierele Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Astfel, începând cu data de 10 iulie 2020, cetăţenii români care sosesc în Marea Britanie dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricţiile de călătorie, sunt obligaţi să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

MAE menţionează că, potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile britanice, decizia Guvernului britanic a fost luată în baza recomandărilor experţilor de sănătate şi a specialiştilor epidemiologi care urmăresc indicatorii aferenţi Covid-19 din toate ţările, o nouă evaluare a măsurilor urmând a se face la sfârşitul acestei luni.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor de internet http://londra.mae.rohttps://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules şi www.mae.ro.

Ministrul Sănătății: Va fi elaborat un proiect de lege privind izolarea și carantina -VIDEO

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?