Poliţiştii de frontieră din Galați au depistat şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Jaguar, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Marea Britanie.
Vineri, 21 mai, în jurul orei 13.00, polițiști de frontieră din au depistat pe raza localității Independența, județul Galați, un autoturism marca Jaguar, an de fabricaţie 2016, ce aparținea unei femei, cetățean român, în vârstă de 41 de ani.
Un englez a încercat să intre în România cu un BMW M4 furat din Anglia
Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Marea Britanie.
Femeia le-a spus polițiștilor că a achiziționat autoturismul în sistem leasing de la o societate de profil din Marea Britanie și nu a mai achitat ratele aferente.
Mașină declarată furată de la o firmă de leasing din Germania, depistată la frontieră
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 147.800 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.