Parlamentul britanic votează astăzi dacă acceptă retragerea din UE fără acord

UPDATE:

BREXIT: Theresa May propune amânarea ieşirii din UE după ce s-a votat împotriva retragerii fără acord

Parlamentul britanic votează miercuri, 13 martie, dacă acceptă o retragere fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană, după ce deputaţii au respins marţi seara pactul negociat de guvernul Theresei May cu blocul european, transmite EFE, citată de Agerpres.

Camera Comunelor va începe dezbaterea în jurul orei 14.30 GMT, iar votul este prevăzut a se desfăşura după ora 19.00 GMT, într-o zi cu intensă activitate parlamentară deoarece programul include, la ora 12.30 GMT, şi o prezentare a ministrului Economiei, Philip Hammond, cu privire la previziunile de creştere a economiei britanice.

Cu 391 voturi la 242, camera inferioară a refuzat marţi seara să ratifice textul, care cuprindea garanţii suplimentare faţă de varianta votată în ianuarie, iar pentru miercuri noaptea se aşteaptă ca parlamentarii să blocheze o retragere fără acord, ceea ce ar deschide poarta unei amânări a ieşirii ţării din UE, prevăzută în principiu pentru data de 29 martie, scrie EFE.

Dacă deputaţii vor să evite un Brexit fără acord, atunci joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

Prim-ministrul britanic Theresa May a indicat deja că o amânare a Brexit-ului ar fi de scurtă durată.

Ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay, a declarat miercuri la BBC că o retragere fără acord va afecta economia, dar nematerializarea Brexit-ului poate fi “catastrofală pentru democraţia noastră”.

“Între aceste alegeri dezagreabile, cred că a nu avea Brexit este riscul cel mai mare”, a adăugat acesta.

Britanicii au votat în iunie 2016 în favoarea ieşirii din blocul comunitar, dar fără a cunoaşte termenii în care se va materializa acest “divorţ” de Uniunea Europeană.