Poze cu o plajă și un program informatic au pus capac unui pedofil căutat în toată lumea

Un pedofil din Marea Britanie a fost condamnat pe viață după o anchetă care a durat aproape zevce ani. A fost identificat pe baza plajelor unde își făcea veacul și cu un program informatic modern care i-a identificat fața pe care și-o distorsiona în filmulețele în care viola inclusiv bebeluși.

Activitățile ilegale ale pedofilului în vârstă de 50 de ani au început în 2005 și au continuat până în 2011, se arată într-un comunicat al Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie (National Crime Agency – NCA).

Pentru a nu fi identificat în timp ce viola copii, el folosea filtre de distorsiune ale imaginilor. Mai multe instituții de forțe de ordine din întreaga lume au încercat să dea de urma lui încă din 2010 când a postat primele imagini.

Imaginile au fost trimise la NCA de către Poliția Federală din Australia în 2013, după ce au fost postate pe site-ul The Love Zone din dark web. Patru ani mai târziu, polițiștii din Italia au reușit să facă o legătură între imaginile postate și un individ cu numele „Martyn”, dar nu au reușit să afle mai multe detalii.

În același an, un anchetator din Franța a început să lucreze la caz și a reușit să identifice o plajă legată de conturile de pe dark web ale pedofilului. Acesta a făcut cercetări aprofundate în ceea ce privește geologia peisajului și a găsit că stâncile de lângă plaja respectivă sunt localizate fie în Irlanda, fie în Țara Galilor. El a comparat imaginile a peste 60 de plaje înainte de găsi o potrivire exactă pe coasta Pembrokeshire din Țara Galilor.

Din păcate, cazul s-a împotmolit din nou. Abia în 2022, anchetatorii NCA au creat un program informatic prin care se putea dezactiva tehnica de distorsionare a imaginii. Așa au putut vedea pentru prima dată chipul bărbatului.

În prima fază nu s-a putut stabili identitatea nici a lui, nici a victimei. Apoi, echipa NCA a început să caute legături între chipul pedofilului, plajă și numele Martyn găsit de italieni.

Așa au stabilit că agresorul de bebeluși și adolescenți este Martyn Armstrong din Derbyshire. Acesta își vânduse casa în ianuarie 2022 și s-a mutat aproape de aceeași plajă din Țara Galilor identificată de anchetatori.

Mai mult, ofițerii britanici au comparat imaginile din lista agenției imobiliare pentru casa din Derbyshire cu unele dintre imaginile în care aveau loc abuzurile sezuale.

Armstrong a fost oprit și arestat de ofițerii de poliție din Țara Galilor pe 30 iulie 2022 în timp ce conducea pe M4. În timpul perchezițiilor, în casa sa au fost găsite camerele video folosite la filmări, precum și imagini indecente cu copii stocate în laptop.

Pedofilul a fost acuzat de mai multe infracțiuni de viol și incitare la activitate sexuală. Britanicul a pledat vinovat la aceste capete de acuzare și pe 4 ianuarie 2023 a fost condamnat la închisoare pe viață fără posibilitatea de a fi eliberat.

„Au trecut peste 17 ani de când Armstrong a început să abuzeze de acești copii mici. Nu cred că a crezut că va fi prins vreodată și că tehnicile de distorsiune pe care le-a folosit l-ar proteja”, a declarat directorul de operațiuni NCA.

Copii români și filipinezi, victimele unui pedofil englez

Pedofil pakistanez, deportat din Marea Britanie, intermedia copii români pentru un suedez

Pedofil britanic dat în urmărire internațională, capturat într-o comună din Covasna

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!