Premierul britanic: ”Vrem ca cetăţenii UE care și-au construit o viaţă în Marea Britanie să rămână”

Premierul britanic Theresa May s-a întâlnit luni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Cu câteva zile înaintea summitului european pe tema Brexitului, Theresa May bate în retragere în negocierile pentru Brexit după refuzul primit de la Angela Merkel care a avertizat-o că Uniunea Europeană nu va demara negocierile pentru o perioadă intermediară până când Marea Britanie nu măreşte oferta financiară pentru sumele datorate în urma angajamentelor trecute.

Apariția premierului britanic la Bruxelles pare a fi o soluție de urgenţă, având în vedere că ultima rundă de negocieri s-a încheiat dezamăgitor pentru ambele părți.  Negociatorul şef al UE Michel Barnier a declarat că părțile se află într-un impas îngrijorător. UE cere, înainte de toate, să vadă din partea britanicilor progrese suficiente în ceea ce privește partea financiară a Brexitului, soarta expatriaţilor şi consecinţele asupra Irlandei.

Theresa May i-a cerut personal Angelei Merkel să deblocheze impasul negocierilor pentru Brexit, după ce Berlinul şi Parisul au impus negocieri dure. Conform Financial Times, Franţa şi Germania au impus schimbări importante poziţiei de negociere a Uniunii Europene pentru a evita impresia că UE va accepta condiţiile largi pentru o perioadă de tranziţie imediat ce „suficient progres” va fi făcut în negocierile cu privire la suma datorată de Marea Britanie Uniunii. May a sunat-o pe Merkel duminică și s-a plâns că negocierile nu pot progresa dacă acestea nu avansează dincolo de problema sumelor datorate Uniunii Europene de către Marea Britanie.

Britanicii vor să deschidă o nouă etapă a acestor negocieri pentru că sunt îngrijoraţi că mediul de afaceri din Regatul Unit ar putea începe să-şi mute capitalul şi angajaţii în Uniunea Europeană în cazul în care o perioadă de tranziţie nu este negociată cu certitudine până la sfârşitul anului. Summit-ul din luna decembrie reprezintă un termen neoficial pentru mediul de afaceri din Marea Britanie unde lipsa unui acord asupra unei perioade de tranziţie poate conduce la o panică care să-i determine să părăsească Regatul Unit. Negocierile pentru Brexit pot încă eşua pentru că Marea Britanie continuă să interpreteze greşit poziţia lipsită de compromis a UE în problema imigraţiei.

Pe de altă parte, Boris Johnson, ministrul britanic de Externe și fost primar la Londrei, a declarat că a sosit timpul pentru negocieri serioase, pentru că Londra are o ofertă foarte bună şi corectă pentru garantarea drepturilor expatriaţilor după ieşirea Marii Britanii din UE. Aflat în vizită la București la sfârșitul lunii septembrie, el a declarat că românii din Marea Britanie nu ar trebui să fie deloc îngrijorați în legătură cu situația lor după Brexit, deoarece sunt membri extrem de valoroși ai societății britanice. “Am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România”, a spus el, adaugând că, după ieșirea din blocul comunitar, Regatul Unit va rămâne deschis pentru persoanele cu talent, ambiție și hotărâre. Totodată, el a avertizat că țara sa își va controla singură sistemul de imigrație.

“Am fost primar al Londrei. Când mergi prin Londra, vezi o mulțime de magazine românești, români care lucrează în toate domeniile. Credem că sunt jumătate de milion de români în Regatul Unit. Am fi nebuni să îi lăsăm să plece înapoi în România. Vrem să îi păstrăm, vrem să ne asigurăm că se simt în siguranță și că drepturile lor sunt protejate”, a declarat Boris Johnson pentru Agerpres.

Aceeași chestiune legată de respectarea drepturilor a fost abordată și de premierul Theresa May într-o scrisoare deschisă adresată cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie. Ea a făcut referire la noul sistem de acordare a rezidenței, arătând că criteriile aplicate vor fi simple, transparente și strict în concordanţă cu acordul încheiat pentru Brexit. Oamenii care vor aplica pentru rezidență nu vor trebui să dea socoteală pentru fiecare călătorie în interiorul şi în afara ţării. „Cetăţenii UE care și-au construit o viaţă în Marea Britanie au o contribuţie enormă la dezvoltarea ţării noastre. Iar noi vrem ca ei şi familiile lor să rămână. N-aş putea fi mai clară de atât. Cetăţenii UE care trăiesc în mod legal în Marea Britanie în acest moment vor putea rămâne”.

Premierul britanic a mai explicat că există o anxietate reală referitoare la modul în care Brexit va fi implementat, oamenii fiind îngrijoraţi că va fi un proces complicat şi birocratic cu obstacole greu de depăşit. Ea a explicat și cum va funcționa noua metodă de obținere a rezidenței care va fi un proces digitalizat pentru cei care doresc să o obțină în viitor.„

„Acest proces va fi dezvoltat având în prim plan utilizatorul, iar noi vom ţine legătura cu el la fiecare pas. Vom menţine costurile pe cât de scăzute cu putinţă, nu mai mult de costurile implicate de obţinerea paşaportului britanic. Criteriile aplicate vor fi simple, transparente şi strict în concordanţă cu acordul încheiat pentru Brexit. Pentru orice cetăţean UE care are rezidenţă permanentă, va fi un proces simplu pus în mişcare pentru a schimba statutul lor actual cu cel de rezident al Marii Britanii”, a precizat în scrisoarea deschisă Theresa May.

Ea și-a încheiat mesajul adăugând că dorește ca oamenii să rămână în Marea Britanie şi familiile să fie în continuare unite. „Sper că aceste reasigurări, date atât de Marea Britanie, cât şi de Comisia Europeană săptămâna trecută, vor oferi mai departe certitudinea pentru milioanele de oameni care, pe bună dreptate, erau neliniştiţi în privinţa a ceea ce Brexit ar urma să însemne pentru viitorul lor”, a mai spus May.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.