Skip to content

Rata criminalității din Londra a depășit-o pentru prima oară în istorie pe cea din New York. 12 crime în 19 zile

Duminică, 1 aprilie 2018, un tânăr a fost înjunghiat mortal în jurul orei 1.10 dimineața după ce a plecat dintr-un bar de pe Garrat Lane, Wandsworth. A fost găsit la intersecția dintre Ellerton Road și Burntwood Lane, sud-vestul Londrei.

Un suspect în vârstă de 21 de ani a fost reținut de poliție.

Cu această crimă, Londra a depășit New York în ceea ce privește numărul victimelor, susține Daily Mail. În luna martie au fost înregistrate 22 de crime, printre ele și un român, iar în luna februarie, 15. Dintre cele 15 victime, nouă aveau sub 30 de ani.

Londra înregistrează cel mai mare număr de victime ucise prin înjunghire sau împușcare, depășind New York. Conform Sunday Times, rata criminalității din orașul american a scăzut cu 87 % din 1990 până acum. În schimb, în Londra, aceasta a crescut cu 40% în numai trei ani, aici nefiind incluse decesele cauzate de atacurile teroriste.

În 2017, numărul crimelor din New York a fost de două ori mai mare în comparație cu Londra. Oficialii britanici sunt îngrijorați de rata tot mai mare a deceselor cauzate prin înjunghiere.

În capitala britanică, în martie, cea mai tânără victimă avea 18 ani, iar cea mai în vârstă de 50 de ani. În februarie vârsta victimelor a fost cuprinsă între 17 și 55 de ani, șase dintre ele având sub 20 de ani.

Zonele în care au fost omorâți acești oameni sunt: Chadwell Heath, East London; Essex Close, Walthamstow; Ponders End station, Enfield; Homerton; Southall; Walthamstow; Hackney; Heathrow Palace pe Haslemere Avenue, Hounslow; Dalston, East London; Tooting High Street; Greenwich; Kentish Town; Ilford; Canning Town; Streatham Common; Kensington; Barking; Swiss Cottage; Tottenham; Chingford și Peckham.

Românul Beniamin Pieknyi a intervenit să-și scape prietenul dintr-o altercație care a avut loc la Stratford Centre în East London on the 20th. Avea 20 de ani și venise în Anglia de două luni. A murit în brațele prietenului său cel mai bun după ce a fost înjunghiat în aglomeratul mall.

Beniamin Pieknyi a intervenit să-și scape prietenul dintr-o altercație care a avut loc la Stratford Centre

Jacob Whittingham, directorul de programe al Fight for Peace a declarat pentru Sunday Times că în Londra nici nu realizezi când poți deveni victimă, pentru că tinerii simt nevoia să aibă arme la ei.

Scotland Yard arată cu degetul spre rețelele de socializare considerate un factor important care a dus la creșterea numărului de altercații cu arme albe între tineri. O altă problemă o reprezintă și magistrații care nu îi condamnă pe cei care sunt prinși cu arme albe asupra lor.

Comisarul de poliție Cressida Dick de la Poliția Metropolitană a spus că numărul mare de tineri care sunt implicați în crime este șocant.

Primarul Londrei a cerut de urgență o întâlnire cu premierul și șeful Poliției Metropolitane pentru a discuta măsurile ce vor fi luate pentru a stopa numărul mare de atacuri cuțite.

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!