Skip to content

Românii vor putea să lucreze și să trăiască în Marea Britanie și după BREXIT. Declarația unui ministru britanic

Marea Britanie este foarte aproape de un acord cu Uniunea Europeană cu privire la protejarea drepturilor cetățenilor lor după ieșirea Regatului Unit din blocul comunitar, a declarat joi ministrul britanic de finanțe Philip Hammond, aflat în vizită la Budapesta, transmite Reuters.

Drepturile cetățenilor UE din Marea Britanie, după Brexit, este unul din aspectele prioritare ale negocierilor cu privire la ieșirea țării din Uniune.

“Am făcut progrese foarte importante. Ne-am aliniat foarte mult. Încă nu am definitivat, dar suntem foarte aproape de un acord despre cum ne vom proteja reciproc cetățenii”, a spus Hammond, după o întâlnire cu miniștri din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia și Polonia).

“Dorința și intenția noastră constau în aceea ca oamenii care au venit să lucreze și să-și facă traiul în Marea Britanie să poată continua să trăiască în această țară, la fel ca înainte. Aceasta este intenția noastră clară și declarată”, a subliniat ministrul britanic.

El a menționat că, în același timp, cetățenii britanici care trăiesc în țări ale UE trebuie să beneficieze de același tratament. “Pe bază de reciprocitate, obiectivul este ca totul să arate exact cum arăta în ziua dinaintea ieșirii (Marii Britanii) din UE”, a precizat Hammond.

Ministrul britanic al finanțelor a adăugat că negocierile privind Brexitul trebuie să stabilească și o “foaie de parcurs”. “Dorim să-i asigurăm pe oamenii de afaceri de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii și de ambele laturi ale graniței irlandeze că nu vor rămâne în fața abisului când vom ieși din UE”, a declarat el.

“De aceea, propunem o perioadă de tranziție limitată în timp, care să confere certitudinea că granițele vor continua să funcționeze fără piedici, firmele noastre vor putea continua să-și aprovizioneze clienții și cetățenii noștri își vor putea continua traiul zilnic în Europa continentală”, a mai explicat ministrul britanic, potrivit agerpres.ro.

Britanicii doresc un ACORD VAMAL provizoriu cu Uniunea Europeană pentru a evita eventuale pierderi post-BREXIT