Situație de criză la LONDRA. Mii de locuințe au rămas fără apă

După gerul din ultima perioadă, s-au spart țevi din rețeaua de alimentare a capitalei britanice, iar mii de locuințe din Londra și împrejurimi au rămas fără apă sau sau se confruntă cu presiune scăzută la robinete.

O mulțime de companii care se ocupă cu distribuția apei au raportat defecțiuni în rețea. Drept urmare, autoritățile le recomandă prudență în consum chiar și celor care mai au apă la robinet.

Magazinele care vând apă îmbuteliată și-au prelungit programul pentru a face față cererii. Unii proprietari ai magazinelor au fost acuzați că au profitat de criza de apă din Londra, prețul unei sticle de apă ajungând până la 8 lire sterline.

Vânzarea apei se face direct din mașinile de aprovizionare, care se golesc imediat ce ajung la destinație.

Unele instituții și chiar o școală din sudul Londrei au fost închise, informează Stirile TVR.

Probleme și defecțiuni au fost raportate, de asemenea, în Berkshire, Hampshire, Kent, Sussex și Surrey.

Sfaturile autorităților pentru privilegiații care încă au apă la robinet: pe cât posibil, înlocuiți băile cu dușuri scurte, nu lăsați robinetele deschise inutil și utilizați mașinile de spălat rufe sau vase doar când sunt încărcate la capacitate maximă.

Foto: AP

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.