Cinci membri ai unei grupări care se ocupa de traficul de migranți dinspre Franța spre Marea Britanie au fost găsiți vinovați pe 14 martie 2023. Printre ei, și un român, șoferul TIR-ului cu remorcă frigorifică în care au ajuns migranții în portul englez Portsmouth.
Ancheta Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie (National Crime Agency – NCA) a demarat în urmă cu patru ani. La primele ore ale zilei de 11 martie 2019, ofițerii NCA au urmărit un VW Touran al cărui șofer se deplasa spre o zonă industrială din Runcton, West Sussex, sudul Angliei.
Șoferul s-a întâlnit cu Marinel Dănuț Palage, în vârstă de 31 de ani, conducătorul auto al unui TIR care sosise cu feribotul din Caen, în nordul Franței, în seara precedentă. Conform documentelor, el transporta spanac din Spania.
Printre legăturile de verdețuri se aflau însă și migranți ilegali. Cel puțin trei, după cum susțin oficialii NCA. După întâlnirea Palage, șoferul VW a plecat. S-a oprit ulterior pe A27 unde migranții au fost transferați în alte două autoturisme.
Unul, un Vauxhall (Opel) Astra, a fost oprit de NCA pe A34 spre nord. La volan era un membru al grupării, Mariwan Mustafa, iar pe locurile pasaferilor doi cetățeni irakieni, o soră și un frate de 18 și 13 ani. Al doilea autoturism, un Audi A3, a fost oprit de poliție pe M3. Pasageră era o irakiancă de 30 de ani.
Marinel Dănuț Palage a încercat să fugă în timp ce ofițerii NCA se apropiau de camionul său, dar a fost prins și arestat. În TIR au fost găsite pungi și plicuri cu 34.000 de lire sterline. Alte 7.000 au fost descoperite în locașul tahografului.
Analiza pungilor și plicurilor a scos la iveală că pe acestea se aflau amprentele altor doi membri ai grupării: Kamaran Kader și Pshtewan Ghafour. Ulterior au fost identificați și alți membri ai rețelei.
Liderul grupării este considerat Goran Assad Jalal, dat în prezent în urmărire împreună cu un camarad. El este cel care a luat legătura cu românul pentru transportul irakienilor. NCA cere ajutor oamenilor pentru identificarea locului în care cei doi se află.
În urma unui proces care a adurat patru săptămâni, Palage și Ghafour au fost găsiți vinovați de facilitarea imigrației ilegale. Vor sta în arest până pe 13 aprilie 2023 când vor fi condamnați.
„Această grupare a pus migranții vulnerabili, inclusiv copii, în spatele camioanelor frigorifice ore în șir în timpul traversărilor periculoase ale Canalului Mânecii. Reiese clar din dovezile pe care le-am constatat că singurul lor motiv a fost profitul, fără a ține cont de siguranța migranților”, a declarat un oficial înalt al NCA.
ANGLIA: Șofer român de TIR, vinovat de uciderea a 39 de migranți ilegali
FRANȚA: Șofer român de camion, condamnat la închisoare și amendat pentru trafic de migranți