Surse: Regina Marii Britanii va abdica la vârsta de 95 de ani. Prinţul Charles devine REGE

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii intenţionează să abdice, cedând coroana fiului sau mai mare, Prinţul Charles, care va deveni rege, au spus surse din Palatul Buckingham.

La vârsta de 21 de ani, când a devenit regină, Elisabeta a II-a a promis că nu va renunţa niciodată la acest titlu şi că rămâne “dedicată serviciului marii familii imperiale la care aparţinem cu toţii”.

Dar zvonurile spun că Majestatea Sa, aflată acum la vârsta de 92 de ani, intenţionează să pună în aplicare Actul de Regenţă atunci când atinge vârsta de 95 de ani, ceea ce îi va permite fiului său cel mai mare, prinţul Charles, să cârmuiască în timp ce ea este încă în viaţă.

“Am vorbit cu un număr persoane de rang înalt de la curte, care au precizat că pregătirile pentru o tranziţie au intrat în linie dreaptă”, scrie reporterul Daily Mail, Robert Jobson.

“Toţi au confirmat că Regenţa cu Charles, care va prelua coroana, este, cel puţin, o posibilitate reală”.

Potrivit publicaţiei, un fost membru major al Casei Regale a spus că regina vrea să facă “tot ce poate” pentru ţară să înainte de a se retrage definitiv.

Majestatea Sa este conştientă de vârsta ei şi doreşte să se asigure că, atunci când va veni timpul, tranziţia coroanei se face fără probleme.”

Prinţul de Wales şi-a reprezentat deja mama în cadrul anumitor angajamente regale.

El a efectuat călătorii în străinătate în Statele Commonwealth din Noua Zeelandă şi Australia, iar la începutul acestui an a mers în Canada pentru a marca cea de-a 150-a aniversare a ţării, precum şi în Golful Persic, unde a fost tratat efectiv ca rege.

Charles este pregătit să-şi asume mai multe atribuţii ale mamei sale, pe măsură ce regina se va retrage.

“Ca întotdeauna, regina vrea să existe un minim de agitaţie”, a spus fostul membru al Casei Regale. “Desigur, din motive evidente, abdicarea imediată nu este luată în consideraţie.”

Este cunoscut faptul că Charles a râvnit tronul de zeci de ani. Cu toate acestea, au existat îngrijorări că ar putea rupe tradiţia regală a neutralităţii politice şi ar depăşi restricţiile constituţionale introduse în monarhia britanică încercând să influenţeze afacerile guvernului.

Chiar şi în calitate de prinţ, se ştie că a trimis scrisori miniştrilor şi ministerelor împărtăşind opiniile sale despre mediul înconjurător, agricultură şi medicină, presa numindu-le “memoriile păianjenului negru” – o referire la scrisul sau distinctiv.

Foto: Reuters

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.