Theresa May: Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu trebuie să eşueze

Premierul britanic Theresa May a afirmat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu trebuie să eşueze şi că guvernul trebuie să se concentreze pe realizarea Brexit-ului, relatează duminică Reuters.

Şefa guvernului de la Londra încearcă să obţină modificări la pachetul de măsuri privind Brexit-ul înainte de un alt vot în parlament. În cazul în care nu va reuşi, dna May va trebui să decidă dacă va amâna Brexit-ul sau riscă să pună în pericol cea de-a cincea mare economie a lumii prin ieşirea din blocul comunitar fără un acord pe 29 martie.

”Concentrarea noastră pe realizarea Brexit-ului trebuie să fie absolută”, a declarat dna May unor militanţi ai Partidului Conservator sâmbătă, potrivit BBC.

”Nu trebuie să facem, şi nu vom face, să eşueze ceea ce este cel mai mare exerciţiu democratic din istoria acestei ţări. În etapele finale ale acestui proces, cel mai grav lucru pe care l-am putea face este să ne pierdem concentrarea” pe realizarea Brexit-ului, a spus premierul britanic.

Trei miniştri ai cabinetului britanic au făcut cunoscut în mod public că vor susţine eforturile de amânare a Brexit-ului dacă parlamentarii vor respinge planul dnei May pentru un nou acord cu Uniunea Europeană.

Greg Clark (mediul de afaceri), Amber Rudd (pensii) şi David Gauke (justiţie) au indicat, într-un articol în Daily Mail, că se vor alătura celor nemulţumiţi şi partidelor de opoziţie pentru a opri ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar fără un acord dacă va fi necesar.

Theresa May a promis că, dacă nu va obţine până pe 27 februarie o revizuire a acordului privind Brexit-ul, parlamentul va avea ocazia de a vota următorii paşi. Se aşteaptă ca unii parlamentari să se folosească de acest lucru pentru a încerca să smulgă de la guvern controlul procesului.