Zilele trecute, Judecătoria Brăila a condamnat un individ în vârstă de 32 de ani la doi ani, patru luni și 22 de zile de închisoare cu suspendare pentru că beat fiind la volan a spulberat anul trecut un tânăr de 28 de ani aflat într-o stație de autobuz și a fugit de la locul accidentului lăsându-și victima să agonizeze. A murit câteva zile mai târziu.

Pentru Georgian Negrei, căci așa se numește individul, judecătorul a mai decis că termenul de supraveghere va fi de doi ani. Firma de asigurări trebuie să plătească mamei, fratelui și concubinei victimei câte 15.000 de lei. Exact prețul stației de autobuz distruse de Negrei.

România este plină de șoferi de teapa lui Negrei care nu pățesc mai nimic după ce au distrus familii. Pentru că închisoarea cu suspendare nu este o pedeapsă. Ceea ce fac acești oameni nu este ucidere din culpă, ci omor calificat.

Uciderea din culpă înseamnă că autorul nu a avut intenția de a comite fapta. Dar când indivizi ca Negrei se urcă beți sau drogați la volan, trec pe roșu, nu respectă semnele de circulație sau depășesc pe linia continuă și omoară oameni nu mai putem vorbi de lipsa intenției. Pedeapsa trebuie să fie numai cu executare și cu interdicția de a mai deține permis auto timp de minimum 15 ani.

Problema accidentelor din România nu se rezolvă cu sloganuri polițienești de genul „Viteza ucide!” sau „Viața are prioritate!”, ci cu schimbarea procedurii de acordare a carnetului de șofer.

În primul rând, candidatul ar trebui să dea un test din care să rezulte că știe să citească, să scrie, dar mai ales că înțelege ce lecturează, pentru că nu puține au fost cazurile când sute de analfabeți, chiar și funcțional, au luat permisul pe șpagă.

În al doilea rând, candidatul trebuie să dea un test psihologic real din care să rezulte gradul de agresivitate al acestuia. Ar trebui ca de la un anumit nivel de agresivitate candidatul să nu aibă dreptul să se înscrie la școala de șoferi.

În al treilea rând, școlile auto să nu fie instituții de scos șoferi pe bandă rulantă pentru că permisul auto nu este obligatoriu. Nu se fac ore de conducere pe timp de noapte, în afara localității, pe autostradă și mulți candidați aleg o anumită școală auto pentru că știu că iau ușor examenul.

Și aici ajungem la adevărata problemă: corupția din Poliția Română. Permise date pe bani și sex. Oare polițistul șpăgar care bagă fericit în buzunar câteva sute de euro e conștient că gestul lui poate curma cel puțin o viață și distruge familii? Nu cred.

Zeci de polițiști de la Circulație și Permise Auto din toată țara au fost condamnați pentru mită, iar șefii lor nu găsesc altceva de făcut decât să ne avertizeze că „Viteza ucide!” sau „Viața are prioritate!”.

Se gândește judecătorul care dă pedepse cu suspendare ce e în sufletul familiilor victimelor? Nu cred. Preferă să se ascundă după un text de lege prost gândit.

Unul ca Negrei, care mai fusese amendat pentru că nu a acordat prioritate unor pietoni aflați pe trecere înainte de a omorî un om, ar trebui inclus într-un registru al șoferilor agresivi. Așa cum sunt prădătorii sexuali. Și când va încerca să-și ia din nou carnetul, după ani și ani, examinarea să fie mult mai drastică.

Așa că atât timp cât sistemul de acordare a permiselor auto nu se schimbă radical, criminalii pe patru roți se vor bucura de libertate, vor primi și da cadouri de sărbători, se vor zbengui de Anul Nou și se vor îmbuiba vara la grătar.

Fără să se gândească la viețile pe care le-au luat și fără să-i intereseze că de sărbători familiile victimelor merg la cimitir.

Șpagă pentru permis auto. Polițiști, cercetați de colegii lor din Direcția Generală Anticorupție

OLT: Patru polițiști de la Rutieră, arestați pentru luare de mită

Comisar-șef de poliție, arestat pentru ajutorul dat la înmatriculări și permise

BRĂILA: 19 polițiști corupți, condamnați la închisoare cu suspendare pentru zeci de șpăgi

Șeful Serviciului permise auto Giurgiu, reținut de DNA. 300 de euro, promovarea probei practice la examen

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație și al International Consortium of Investigative Journalism. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

error: ?