„Ach was, ich liebe keine Staaten, ich liebe meine Frau; fertig!” „Ce aveți? Nu iubesc state, îmi iubesc soția. Punct!”.
Sunt cuvintele unui președinte al Germaniei, Gustav Heinemann, într-un interviu pentru Der Spiegel în 1969.
50 de ani mai târziu, Rammstein vin și cântă așa: „Iubirea ta e blestem și binecuvântare. Dar iubirea mea nu pot să ți-o dau!”
Mă săturasem de Rammstein. Rău de tot. Schimbam frecvența când îi difuzau la radio. Mereu aceleași câteva piese. Du hast, cel mai des.
Ce au făcut de data aceasta e însă extraordinar de puternic. Poate unul dintre ele mai complexe videoclipuri muzicale vreodată produse chiar dacă include pe alocuri secvențe pe care unii le-ar putea cataloga frivole sau de prost gust.
Sunt nouă minute care trec prin cele mai urâte episoade ale istoriei unui popor care, pe parcursul existenței sale cunoscute, a demonstrat tot ce putea, inclusiv ce n-ar fi trebuit să demonstreze că poate specia umană.
Sunt nouă minute care pot deschide pofta pentru un curs de istorie a Germaniei – interesant, reprezentată de o actriță de 26 de ani de culoare.
Cum? Nu e blondă? N-are ochi albaștri? Nu face nudism la Mamaia? Nu trage după ea nouă copii albi ca varul și tunși cu oala de noapte, legați cu nișe feșe zdrențuite de fusta ei?
Nu gătește Sauerkraut? Nu are decolteu și nu care opt halbe de bere? Nu cântă pe pajiști alpine ca Julie Andrews în Sunteul Muzicii?
Uitați aici sunteul muzicii: bașii industriali ai celor de la Rammstein sfarmă aproape toate clișeele.
Dar videoclipul nu ratează câteva dintre adevărurile pe care trebuie să ai curaj să le prelucrezi, ca popor. Și răsplata va veni.
Începem cu legiunile romane șocate de întâlnirea cu triburile germanice și sărim imediat la bătălia de la Pădurea Teutoburgă.
După care începe un zigzag amețitor printr-o narațiune care nu ratează die dunkle Jahrhunderte, secolele obscurantismului, se întâlnește cu lumpenii, se luminează cumva brusc odată cu începutul secolului războialelor mondiale.
Se prăbușește pe fundal de Hindenburg, se sparge în mii de pepite odată cu decadența Republicii de la Weimar care favorizează ororile celui de-al treilea Reich, cu un V-2 în fundal și înghețând odată cu nazismului, în monstruosul shoah.
Secvențe video care, spun unii, ar cam trece o linie roșie dar (zic și eu din fundul meu de lume) care trezesc întrebări esențiale acolo unde conștiința culpei poate n-ar ajunge niciodată pe căi tradiționale.
Punct. Și pauză de respirație.
Urmează STASI, RAF, punk, terorismul, zilele noastre și un viitor despre care, eu, cel puțin, nu am înțeles dacă e destinația noastră sau care vine spre noi.
Sunt emoțional legat de Germania. Tânjesc în fiecare zi după ea. Nu e de mirare că m-a provocat atât de tare acest nou produs Rammstein.
În plus, pe măsură ce imaginile se succed, în rafale de evenimente, versurile te pleznesc la foc automat. E Hassliebe. „Germania, inima mea în flăcări vrea să te iubească și să te blesteme”.
Germania lui Rammstein este arogantă, învingătoare dar inutilă, Übermenschen și totuși obosită.
Toate, la masculin, de fapt – pentru că feminina Germanie latină este de fapt Deutschlandul masculin al celor ce au trăit-o vreodară și o trăiesc acum. Eh… was guckst du?
„Deutschland über allen”. Nu „über alles”. Nu mai presus de orice! Nici măcar Germany first.
„Deutschland über allen” este Germania deasupra tuturor celor care au înălțat-o sau dărâmat-o.
„Deutschland
Iubirea ta e blestem și binecuvântare.
Dar iubirea mea nu pot să ți-o dau!”
Schnaps für die Massen und Rammsteins Deutschland! Prost!
A propos: voi cum vă cântați țara?