În timp ce luptă cu autoritățile locale pentru schimbarea denumirii unor străzi, cu o bibliotecă județeană ce poartă numele unui bolșevic convins sau protestează la adresa dezvelirii unor busturi, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” se face că plouă când vine vorba despre Eminescu.
În 2023, Ministerul Educației a semnat ordinul privind aprobarea programei școlare pentru disciplina de studiu obligatorie „Istoria Evreilor. Holocaustul” la clasa a XI-a. Institutul „Elie Wiesel” s-a retras din grupul care lucra la programa școlară pentru că nu a mai fost consultat în calitatea sa de colaborator al ministerului.
Am solicitat Institutului „Elie Wiesel” să explice de ce nu a condamnat niciodată activitatea publicistică antisemită a lui Mihai Eminescu și dacă au existat vreodată presiuni din partea statului român pentru a nu face asta.
Am mai cerut să comenteze dacă a contactat vreodată Ministerul Educației în legătură cu programa școlară din România care nu include activitatea antisemită a lui Eminescu și cât de importantă este contribuția publicistică a acestuia la dezvoltarea antisemitismului in România.
Un geniu cu doar patru fotografii, un geniu pe care nici un contemporan nu-l ridica în slăvi, Eminescu a ajuns să reprezinte literatura română în perioada interbelică când țara trecea printr-un tunel de misticism patriotic.
„Poet național” inventat de Călinescu, „om deplin al culturii românești” la Noica, „românul absolut” în viziunea lui Țuțea și „expresia integrală a sufletului românesc” după Iorga, Eminescu a devenit geniul națiunii în comunism. Primul care „a descoperit” plurigenialitatea poetului a fost profesorul și politicianul A.C. Cuza, cofondator alături de Nicolae Iorga al Alianței Antisemite Universale.
Potrivit Index Translationum al UNESCO, Eminescu a fost tradus în alte limbi mai puțin decât Panait Istrati și aproape cât Sadoveanu.
Publicistica antisemită a lui Eminescu a fost băgată sub preș decenii la rând, iar cei care au studiat-o au cosmetizat imaginea poetului. Unii au spus că avea aplecări antisemite doar când se referea la evreii comercianți care subminau munca poporului român.
În studiul „De la Junimea la Noica”, Marta Petreu preciza că Eminescu „nu a fost niciodată antisemit (antisemitismul presupune o atitudine irațională față de evrei, pe care nu îi acceptă în niciun fel de condiții), ci, inițial, după moda timpului și a locului, a fost un antiisraelit motivat național și economic, cu obiecții la adresa evreilor, dar și cu o soluție pentru acceptarea lor în România. El nu le-a obiectat evreilor nici religia, nici „rasa“, ci numai faptul că se ocupă de comerț (care, pentru el, nu era o muncă!) și faptul că nu vorbesc românește“.
Această concluzie este contrazisă chiar de geniul creator al literaturii române: „Nu poate fi just de-a lăsa mâna liberă asupra populaţiunei întregi unor oameni cărora religiunea lor (Talmudul) le ordonă de-a urî şi înşela pe creştini (…) Rasa evreiască, a cărei lege nu admite nemurirea sufletului este deci inferioară celorlalte legi ale pământului”.
Corneliu Vadim Tudor, bișnițar de aparate video. La fiecare deplasare în Vest câștiga echivalentul a trei mașini
Pe de altă parte, concluzia Martei Petreu a fost taxată de profesorul universitar din SUA Peter Manu: „Vă scriu pentru a-mi exprima puternicul protest față de o declarație pe care ați făcut-o (…) Antisemit contra antiisraelit este o distincție fără nicio diferență. Nu a fost folosită de niciun cercetător serios. Este un joc de cuvinte necinstit și periculos. Ideea că antisemitul acționează irațional, în timp ce antiisraelitul are o justificare rezonabilă este fără echivoc greșită și condamnabilă. Vă rugăm să corectați/retrageți declarația cât mai curând posibil”.
Pentru poetul național evreii erau un „neam deosebit prin limbă, obiceiuri, fizionomie, apucături, religie, un neam care ne urăşte pe noi românii deşi trăieşte din sângele şi sudoarea noastră”.
Eminescu contesta faptul că aceștia erau oprimați în România. „Drepturile d-nealor civile şi publice nu ‘nsemnează decât dreptul de a esploata poporul nostru în bună voie. Oriunde e teren pentru neagra speculaţiune, evreul e acasă, iar vaietele şi plângerile contra persecuţiunii sunt mofturi cari să acopere de mai nainte modul neomenos în care sug ţările pe carile au căzut ca lăcusta. Nu putem, pentru numărul mărginit de evrei folositori ţării, să dăm depline drepturi sutelor de mii de venetici neproductivi, care-n ultima linie trăiesc din precupeţirea muncii, ba a vieţii poporului nostru.” [IARĂŞI EVREII – 5 decembrie 1876]
„Apoi sunt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră. Până şi ungarii care numa-n gropi nu dau de cuminţi îşi închipuiau într-un rând o stăpânire a Moldovei prin evrei şi ceangăi, pentru că ştiau că evreul s-ar asocia cu orişicine împotriva poporului românesc.”
„Şi ce au făcut în ţară? Mlaştina de scurgere a tuturor elementelor sale corupte, loc de adunătură a celor ce nu mai puteau trăi într-alte părţi (…) Oameni a cărăr unică ştiinţă stă în vânzarea cu cumpănă strâmbă şi înşelăciune au fost chemaţi să civilizeze cea mai frumoasă parte a Moldovei.”
„Poporul cel mai liber şi mai îngăduitor şi-au plecat capul sub jugul celei mai mizerabile şi mai slugarnice rase omeneşti. Pământul cel mai înflorit încape palmă cu palmă în mânile cele mai murdare, raiul Moldovii se împle de neamul cel mai abject.”
„Fără a vărsa o picătură de sînge, fără muncă, fără inteligenţă, fără inimă o rasă care, în înjosirea ei, nu are asemănare pune astăzi mâna pe un pământ sfânt, a căruia apărare ne-au costat pe noi râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligenţa noastră trecută, toate mişcările cele mai sfinte ale inimei noastre.” [LA ANUL 1774 – 30 septembrie 1877]
Securitatea despre Marin Preda: Cercuri naționaliste evreiești au dezlănțuit o acțiune de influență negativă
„Ce servicii au adus omenirii îndărătnicul şi egoistul neam evreiesc? Ocupându-se pretutindenea numai cu traficarea muncii străine, alegându-şi de patrie numai ţările acele unde prin deosebite împrejurări s-a încuibat corupţie, ei urmează în emigraţia lor pe pământ tocmai calea opusă omenirei întregi. C-un cuvânt evreul nu merită drepturi nicăiri în Europa, pentru că nu munceşte. El e vecinic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu foarte rară escepţie se va găsi într-adevăr câte un evreu care să producă. Până atunci însă naţia îi va simţi ca pe ceva străin în corpul ei, ca pe un parazit care usucă măduva străvechiului stejar.” [EVREII ŞI CONFERINŢA – 9 ianuarie 1877]
Sunt doar câteva dintre vituperațiile Luceafărului poeziei românești, a Poetului nepereche. Institutul „Elie Wiesel” a evitat să răspundă în mare parte întrebărilor trimise. S-a mulțumit să explice că publicistica eminesciană nu este acoperită de legislația privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
„În activitatea sa academică, INSHR-EW a avut în vedere activitatea publicistică a lui Mihai Eminescu. INSHR-EW nu a primit solicitări din partea Ministerului Educației referitoare la programa școlară pentru disciplina Istorie sau Limba și literatura română. În programa pentru disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”, există un Studiu de caz formulat astfel: Antisemitism în politica și cultura românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial. Nu au existat presiuni asupra INSHR-EW referitoare la activitatea lui Mihai Eminescu. Ca și Nicolae Iorga, Mihai Eminescu este invocat în mesajele ideologice ale unor lideri ai extremismului de dreapta din România Interbelică.” Scârț!