A trecut neobservată dezvăluirea, făcută acum o lună, pe 22 septembrie, la Anca Alexandrescu în emisiune, despre cum a ajuns director al SRI Virgil Măgureanu. Destăinuirea i-a aparținut fostului șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu, pe atunci maior și gardă a președintelui Ion Iliescu.
Potrivit acestuia, cel care trebuia să fie director era Florin Calapod. Fostul șef al SPP spune că s-au prezentat la Ion Iliescu colonelul Mihai Stan, ce lucrase la Serviciul Dezinformare al Securității și Florin Velicu, revoluționar aflat în umbra celui ce preluase puterea.
Fiind „garda de corp” a președintelui, cei doi i-au spus că Florin Calapod, care activase și el în Securitate, nu e în regulă, ci ar trebui să fie director Virgil Măgureanu, atunci consilier al președintelui pentru probleme speciale, care tocmai era plecat în străinate cu însărcinări speciale (n.n. – era plecat in Statele Unite ale Americii).
Cei doi i-au prezentat maiorului Dumitru Iliescu fișa lui Măgureanu, iar acesta a verificat. În emisiune, a lăsat să se înțeleagă că era în contact cu o persoană aflată la vârful Direcției Informații Militare (n.n. – col. Paul Șarpe?). În urma verificării, a concluzionat că nu fusese mințit de cei doi și că nu se fac alte jocuri. Maiorul s-a dus cu proiectul de decret la președintele Iliescu și s-a fixat numirea lui Virgil Măgureanu.
Concluzia procurorilor militari: La Revoluție, Armata n-a fost cu noi, ci a creat presupușii teroriști
Ce aveau cei doi cu Florin Calapod? Conform fostului șef al SPP, erau informații că acesta reprezenta interese străine de statul român, iar potrivit verificărilor pe care le făcea la varful Direcției Informații Militare așa și era. Dar, Florin Calapod a fost și el numit ulterior la serviciul secret al Ministerului de Interne, “Doi ș’un sfert”.
Ei, de aici încep, pentru istoria noastră reală, întrebările. Deci, un ofițer de rang înalt al Securității, care lucra într-o structură aparte – Dezinformare, colonelul Stan, vine cu fișa lui Măgureanu. Totul era în regulă.
Vă reamintesc că Virgil Magureanu, născut Imre Asztalos, fost căpitan DIE, era urmărit de UM 0110- anti-KGB pentru complotul în care era angrenat la sfârșitul anilor 70, împreună cu Ion Iliescu și generalul Nicolae Militaru. Să fi apărut și acest lucru pe lista colonelului Mihai Stan? În numele cui venise colonelul de la Dezinformare să propună șef al SRI?
Ion Iliescu avea nevoie de intermediari în a-l propune pe colegul de complot? Fusese, de fapt, Măgureanu omul Securității în complotul sovietic? Dacă da, cu ce rol – pentru supraveghere/temporizare/”lampa pentru fluturi” sau pentru a fi supapa împotriva lui Nicolae Ceaușescu?
Vârful Direcției Informații Militare îl valida pe Măgureanu pentru că fusese în complot sau pentru că știa de adevăratele misiuni? Cu ce erau diferite interesele străine reprezentate de Măgureanu comparativ cu cele ale lui Calapod, că până la urmă au ajuns amândoi să conducă servicii secrete?
În 2009, publicam „Corbii cei dragi ai lui Ion Iliescu”, fostul preşedinte al României, necrezând nici atunci că generalul Nicolae Militaru, ministrul Apărării instalat de noua putere FSN-istă în decembrie ’89, era agent sovietic şi susţinea acest lucru cu tărie.
Trei teroriști împușcați mortal de luptătorii USLA în decembrie 1989 au dispărut pe mâna Armatei
Negarea evidenţei era atât de stranie, încât este o impietate la adresa tuturor acelora care au murit în urma acţiunilor generalului Militaru. Numele adevărat al acestuia era Nicolae Lepădat şi în 1952 a fost trimis la studii politice în URSS, ca locotenent al armatei populare române. Cum cursul nu s-a mai ţinut, la intervenţia ataşatului militar român de atunci a fost înscris la celebra Academie Militară “Frunze”.
La absolvire, în 1956, a primit gradul de colonel şi, fiindcă terminase o şcoală sovietică militară de renume, a avut o carieră militară lină, recompensată cu funcţii înalte. În 1978, era deja comandant de armată, ba chiar a aceleia ce-şi avea sediul în Bucureşti. Avea faimă, era deosebit de ambiţios şi ţinea în mână toate pârghiile puterii militare.
În luna august a acelui an, Nicolae Militaru a participat la o aplicaţie, la Mangalia, a Forţelor Tratatului de la Varşovia. Cu această ocazie, s-a întâlnit în condiţii de maximă conspirativitate cu ataşatul militar sovietic, generalul Borisov, căruia i-a promis că, dacă va ajunge şeful Marelui Stat Major, îl va înlătura pe Nicolae Ceauşescu de la putere, iar România va fi din nou trup şi suflet alături de URSS.
La acea vreme, România se apropiase prin politica externă de ţările occidentale şi de SUA. Întâlnirea a fost monitorizată şi de aceea Nicolae Militaru a fost scos din rândul cadrelor militare active. Dar Ceauşescu, păţit în 1972 din cauza presiunilor Moscovei cu un alt trădător, generalul Ion Șerb, nu l-a trimis în judecată, ci l-a făcut ministru adjunct la un minister de profil industrial.
La Revoluție, Armata a tras ca la război: 12.600.000 de cartușe și a lansat 53 de rachete antiaeriene
În 1979, agentul GRU – Serviciul de Informaţii al Armatei Roşii -, generalul degradat Istvan Kostyal a primit misiunea să îl „întâlnească întâmplător” pe Militaru şi să aranjeze o întâlnire în trei, la care să participe şi fostul ministru al apărării, Ion Ioniţă, atunci preşedinte al Crucii Roşii. La acea întâlnire, cei trei au pus bazele complotului filosovietic.
Una dintre primele măsuri a fost aceea de a contacta cadre militare active şi în rezervă care fusseră şcolite în URSS şi care erau trecute pe linie moartă. Complotiştii au prins avânt o dată cu venirea la putere în URSS a lui Mihail Gorbaciov. Prin intermediul comandorului Radu Nicolae, grupul Militaru – Ioniţă – Kostyal s-a cuplat cu grupul din care făceau parte Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu. La cinci dintre întâlnirile complotiştilor a participat însuşi Ion Iliescu, însoţit de Gheorghe Apostol.
În anul 1988, Nicolae Militaru, însoţit de soţia sa, Ştefana, a fost de mai multe ori la Ambasada URSS pentru instrucţiuni. Pretextul a fost acela că şi-au pierdut diplomele de studii şi doreau duplicate, lucru neadevărat fiindcă actele respective s-au găsit în locuinţa lor în urma percheziţiei ulterioare. Ştefana, soţia lui Nicolae Militaru, studiase şi ea la Moscova, la facultatea de chimie, şi făcuse parte din biroul de conducere al unei asociaţii studenteşti ce-l avea ca lider pe Ion Iliescu. Legătura dintre Nicolae Militaru şi Ion Iliescu a devenit atât de strânsă, încât Militaru a folosit-o ca mesager pe fiica sa mijlocie, Ileana.
În luna iulie 1988, Nicolae Militaru a avut la Constanţa o întâlnire nocturnă, mijlocită de generalul Vasile Ionel, cu consulul sovietic. Discuţia a fost de aproximativ trei ore şi s-a desfăşurat pe digul din port. În decembrie 1989, Nicolae Militaru a devenit ministru al Apărării şi i-a adus în funcţii de conducere ale Armatei pe exact „tovarăşii” din complot. Chiar dacă din cauza pornirilor sale făţiş filosovietice, care au iritat corpul ofiţeresc, noua putere a fost nevoită să-l scoată din prima linie, „puiii” lui Nicolae Militaru au influenţat şi după aceea şi influenţează încă viaţa politico-militară românească.