Președintele ADN – Alternativa pentru Deminitate Națională a declarat că Iohannis va fi în al doilea mandat un „Băsescu pe steroizi”.

Cătălin Ivan, șeful mișcării de buzunar ADN, mai susține că proiectul e ţară al lui Klaus Iohannis va fi încălcarea Constituţiei.

„Preşedintele în funcţie ameninţă cu moartea politică orice alt partid care nu i se va supune. A fost cel mai nedemocratic discurs susţinut de vreun câştigător al alegerilor prezidenţiale după anunţarea exit-poll-urilor!”, a afirmat Cătălin Ivan, citat de Mediafax.

„Modelul pe care Iohannis ni-l propune este al haosului prelungit, al anihilării cu orice preţ a duşmanului politic, dincolo de orice limite constituţionale!”, a mai declarat Ivan.

Cătălin Sorin Ivan a fost ales europarlamentar pe listele PSD în perioada 2009 – 2019. În 2018 a fost dat afară din PSD de Liviu Dragnea și a devenit independent.

Ivan a fost membru de frunte al PSD, partid în care s-a înscris în 2003, fiind consilier local la Iași, purtător de cuvânt al acestei formațiuni politice și vicepreședinte relații externe al Tineretului Social Democrat.

Anul acesta a candidat fără succes atât la alegerile europarlamentare din partea partidului Pro Demo, cât și la președinția României.

Conform platformei România Alege, Pro Demo este un partid fantomă înființat de foști membri PSD.

ADN s-a lansat în octombrie 2018 la Iași. Pentru că nu au reușit să înscrie ADN ca partid, în martie 2019, fondatorii acestei mișcări au preluat Pro Demo, un partid înscris în Registrul Partidelor Politice.

Pro Demo a fost lansat în aprilie 2012 de Marius Lazăr, fost lider PSD Arad și consilier al lui Mircea Geoană, fost președinte al PSD.

Numit de curând secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, alintat de Ion Iliescu cu porecla „Prostănacul”, a fost membru de frunte al Pro Demo, partid care a înregistrat înfrângeri usturătoare în toate alegerile la care a avut candidați.

Starețul unei mănăstiri a amenințat enoriașii că le scoate dinții și că face ceva pe capul lui Iohannis

Analiză dură a PSD făcută de Cristian Tudor Popescu: „Oricare dintre acești mari puciști poate fi cumpărat” – VIDEO

Ideile președintelui PNȚ-CD, noul aliat al PSD: Românii sunt spoliați și aruncă spre neamuri sămânța civilizatoare a dăinuirii

 

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?