Skip to content

Bătălia neuronilor: „România trebuie să se pregătească de război ca să nu ajungă în situaţia de a lupta”

anamaria gavrila deputat

Fosta deputată AUR de Hunedoara Anamaria Gavrilă, în prezent neafiliată vreunui grup parlamentar, s-a gândit pe 26 februarie să scrie despre război, armată, lupte, urmași, moșteniri. Trebuie că sfârșitul de săptămână a măcinat-o cumplit.

„Deputatul independent hunedorean, Anamaria Gavrilă, a anunţat că România trebuie să se pregătească pentru război pentru a nu ajunge în situaţia de a lupta”, se anunță fatidic pe site-ul Camerei Deputaților.

„Armata este unul dintre simbolurile identitare ale unei naţiuni, iar românii au nevoie să se simtă protejaţi de atacurile externe, dar în acelaşi timp tot teritoriul României să fie apărat o armată puternică, promptă şi eficientă”, continuă Gavrilă.

„Armata menţine vii valorile unei naţiuni: libertăţii, democraţiei şi ale dreptăţii şi, totodată, ne leagă de trecutul istoric şi de biruinţele strămoşilor noştri. Dacă nu am fi avut o armată puternică, nu am mai fi astăzi aici, ca ţară. Aşadar, armata este fundamental importantă pentru a şti cine suntem, de unde venim şi ce anume ne defineşte ca naţiune.”

Ce uită doamna deputat este faptul că în decembrie 1989 Armata a tras. Și a tras cu sârg în propriii cetățeni pentru a apăra o dictatură.
La Revoluție, Armata a tras ca la război: 12.600.000 de cartușe și a lansat 53 de rachete antiaeriene

„Avem nevoie de o armată puternică, care să fie tratată cu onoare de statul român pentru ca ei să ne facă onoare în lume. În situaţia în care nu te îngrijeşti de armată, îţi pierzi identitatea ca ţară.”

În 2022, de Ziua Armatei Române, fost premier Nicolae Ciucă,  fost şef al Statului Major General, declara că Armata Română are capacitatea de a răspunde cerințelor defensive și de securitate actuale, în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina, fiind a 11-a forță militară a UE și a 14-a a NATO.

Deputata stabilită în Germania îl contrazice pe Ciucă: „Atitudinea derizorie faţă de armată din ultimii ani a dus la dezastrul pe care ni-l descriu toţi oamenii cu curaj care au avut posibilitatea să cunoască asta din interior. Aşadar, este inacceptabil, pentru noi, ca ţară, ca militarii români să se confrunte cu neajunsuri – cazărmile, echipamentul, logistica şi veniturile. Este înspăimântător să auzi poveştile militarilor, demotivarea personalului şi lipsa tot mai mare de personal din armată”. 

„Înainte să ne bazăm pe alţii ca să fim apăraţi, înainte să aşteptăm după alţii să se hotărască şi să negocieze cu noi dacă vin să ne ajute, şi înainte să ne bazăm pe promisiuni care, chiar şi scrise, nu mai înseamnă nimic atunci când este o criză, trebuie să putem să ne apărăm noi primii”, mai scrie deputata, ignorând Tratatul NATO.
Concluzia procurorilor militari: La Revoluție, Armata n-a fost cu noi, ci a creat presupușii teroriști

Articolul 5 al acestuia prevede următoarele: „ Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate, prin realizarea imediată, individual şi împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, în vederea restabilirii şi menţinerii securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord”.

„Susţinem consolidarea pregătirii militarilor români, dotarea adecvată a armatei, precum şi pregătirea militară a populaţiei la nivel de bază, pentru a fi pregătiţi, în caz de atac, să ne apere”, a mai scris deputata Gavrilă. „Este important să acţionăm împreună când este necesar pentru a construi şi a lăsa în urma noastră fapte care pentru ceilalţi, pentru ţară şi pentru naţiune, să rămână veşnic ca moştenire”, încheie, în stilul lui Cațavencu, deputata de Hunedoara.
Trei teroriști împușcați mortal de luptătorii USLA în decembrie 1989 au dispărut pe mâna Armatei

Născută în 1983 la Deva, Anamaria Gavrilă este absolventă de științe economice la Timișoara și a lucrat în imobiliare, în special în Germania. A fondat în 2018, în Bavaria, o firmă specilizată în digitalizarea procesului de vânzare şi cumpărare a imobilelor rezidenţiale. În 2020 a revenit în România și a ajuns deputat pe listele AUR. A părăsit partidul, fiind în prezent parlamentar independent și președinte POT, Partidul Oamenilor Tineri, formațiune politică de apartament înființată în martie 2023.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!