Deputat, despre noul ROBOR: „Foamea de bani a statului, taxată cu vârf şi îndesat de bănci”

Deputatul Remus Borza a explicat într-un comunicat de presă din 14 mai 2019 cum funcționează indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor – IRCC, cel care a înlocuit ROBOR.

Doar teoretic, costurile cu creditele vor fi mai mici.

În realitate, băncile practică dobânzi mai mari nejustificate comparativ cu alte state din Europa.

„După opt ani, celebrul ROBOR (rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele) a fost înlocuit de indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), introdus prin OUG 19/2019, care a modificat OUG 114/2018.

Noul indice, care se publică în fiecare zi de BNR, reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară.

La actualizarea trimestrială a dobânzii, nu se va mai lua în calcul valoarea indicelui din ultima zi a trimestrului care se încheie, ci media ratelor de dobândă zilnice din trimestrul anterior.

Noul indice astfel calculat pentru trimestrul anterior se va aplica exclusiv creditelor în lei acordate populaţiei, nu şi companiilor, având o valoare fixă pe un interval de trei luni.

Prima valoare a IRCC, valabilă în intervalul mai-iulie, este de 2,36%.

Consumatorii de credite au câştigat un indice de referinţă cu 27% mai mic decât vechiul ROBOR.

Teoretic, înseamnă costuri mai mici cu creditele. Spun doar teoretic, pentru că, în practică, băncile vor avea grijă să-şi crească marja

Dobânda anuală efectivă (DAE) se formează din acest IRCC plus marja băncii şi o serie de comisioane percepute de bancă (costul asigurării, comision analiză, taxe de administrare a creditului etc).

Lăcomia băncilor nu are limite. În România, un credit ipotecar ajunge să aibă o dobândă anuală efectivă de 7-8%, iar un credit de consum 11-13%, dobânzi în medie de trei-patru ori mai mari decât media la nivel european.

Nimic nu justifică practicarea unor dobânzi atât de mari.

Dar, până la urmă, prost e cel care dă, nu cel care cere.

Aşa se explică faptul că, în ultimii 20 de ani, România se află pe primul loc în Europa la creşterea preţurilor pentru bunuri şi servicii.

Toţi furnizorii de orice practică preţuri mari şi pentru că există multă lichiditate în piaţă, dar şi pentru că nu există reacţie de opunere la aceste practici.

Din păcate, avem un grad de conformare mult prea mare la lăcomia marilor jucători din economia românească.

Cu toate criticile mediului corporatist, România este o ţară stabilă, cu o creştere economică constantă, care, în ultimii şapte ani, a reuşit să-şi dubleze PIB-ul: de la 100 la 200 miliarde euro.

Dobânzile mari practicate de bănci în România sunt explicate prin raportare la riscul de ţară. Ceea ce, evident, e aberant.

Riscul de ţară al României nu poate să fie de trei, patru ori mai mare prin comparaţie cu Franţa, Germania, chiar şi Ungaria ori Polonia, unde dobânzile sunt de trei, patru ori mai mici.

Noul indice de referinţă se va aplica automat la creditele noi contractate după 2 mai, iar pentru cele în derulare trecerea de la ROBOR la IRCC va putea fi făcută doar în baza unui act adiţional la contractul de credit.

Ne-am dori cu toţii ca băncile să fie un partener loial şi de încredere atât pentru populaţie, cât şi pentru economie.

Din păcate, în ultimii ani, băncile au preferat să se refugieze într-o zonă de confort, crescându-şi expunerea pe stat, în detrimentul finanţării economiei.

Aici de vină, în primul rând, este statul, care, pentru a-şi putea susţine politicile populiste, în a da la toată lumea după nevoi şi nu după posibilităţi, a fost nevoit să apeleze la împrumuturi de pe piaţa externă sau piaţa românească

Pentru a susţine majorările salariale şi cheltuielile cu asistenţa socială, statul se împrumută anual cu echivalentul a peste 10 miliarde euro.

Foamea de bani a statului este taxată cu vârf şi îndesat de bănci.

Numai anul trecut, de exemplu, statul a plătit peste 13 miliarde lei în contul dobânzilor la împrumuturile contractate.

Randamentul la titlurile de stat s-au dublat în ultimii trei ani, depăşind pragul de 5%.

Ori, în condiţiile în care titlurile de stat sunt garantate, băncile se calcă pe picioare pentru a finanţa statul.

În ultimii opt ani, soldul creditelor acordate statului s-a dublat: de la 60 miliarde lei la peste 120 miliarde lei.

Nu aceeaşi a fost evoluţia şi în ceea ce priveşte stocul creditelor acordate firmelor şi populaţiei.

Aici vorbim de o creştere modestă de 13%: de la 209 miliarde lei în 2010 la 235 miliarde lei în 2018.

Cumulat, expunerea pe care şi-au luat-o băncile pe stat, companii şi populaţie nu depăşeşte cu mult valoarea depozitelor bancare constituite de firme şi persoane fizice, care, anul trecut, a ajuns la 330 miliarde lei.

Chiar dacă băncile varsă lacrimi de crocodil cu referire la impredictibilitatea cadrului legal şi fiscal, acuzând Guvernul de opresiune, într-un „mediu economic ostil şi neprietenos”, au făcut, anul trecut, un profit de aproape 2 miliarde euro!

Multe bănci au raportat un profit exprimat în procente cu două cifre, în condiţiile în care media profitului la nivel european în sectorul bancar este sub 5%.

Ar fi cazul ca băncile să lase politica în seama politicienilor şi să-şi vadă de treabă.

Ori treaba lor e sa finanţeze, în primul rând, companiile româneşti şi marile proiecte investiţionale ale României.”

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA