Iohannis, un nou mandat! Dăncilă, umilită. În Harghita și Covasna, alegătorii au stat acasă

Primele estimări arată că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut o victorie zdrobitoare în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu 65%.

Conform Biroului Electoral Central, până la ora 21.00 s-au prezentat la urne  9.087.000 de alegători, ceea ce înseamnă o prezență la vot de 49,87%.

Cel mai mic număr de votanți s-a înregistrat în Covasna și Harghita cu 25,86%, respectiv 22,86%.

Pe locul trei și patru sunt județele Satu Mare și Vaslui unde prezența la vot a fost de 37,83%, respectiv 37,53%

Românii din diaspora au ieșit masiv la vot, cu zeci de mii mai mulți decât în primul tur.

Până la ora 21, ĂȘTIA au votat în număr de 927.000. Pe primul loc este Italia unde au votat 190.000, urmată de Marea Britanie cu aproape 164.000. 

În Germania și Spania au votat 154.000, respectiv 130.000 de români.

Alegerile nu au fost lipsite de incidente. Conform Ministerului de Interne, au fost înregistrate 182 de sesizări de contravenții sau infracțiuni electorale.

Jumătate dintre aceste nu au fost confirmate, dar au existat cazuri în care oamenii nu au înțeles ce obligații au în ziua votului.

Poliţiştii din Mangalia au sancţionat cu avertisment un bărbat care a continuat propaganda electorală în mediul online.

În Brăila a fost întocmit dosar penal pentru abuz în serviciu pe numele unui bărbat în vârstă de 68 de ani, angajat al Primăriei care s-a deplasat cu microbuzul instituţiei având afişate două postere electorale. De asemenea, bărbatul a fost amendat cu 1.500 de lei pentru continuarea propagandei electorale.

Poliţiştii din judeţul Gorj efectuează cercetări faţă de o femeie şi un bărbat care au depus cerere pentru a vota cu urna mobilă în numele unor rude mai în vârstă, semnând în fals cererile cu numele acestora. În baza cererilor, persoanele în vârstă şi-au exercitat dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

În judeţul Bacău, un bărbat a fost amendat cu 1.500 de lei pentru că sfătuia alegătorii să voteze un anumit candidat.

În judeţul Prahova s-a întocmit dosar penal pentru vot multiplu pe numele unui membru al biroului electoral al unei secţii de votare. Acesta a votat pe listele suplimentare la secţia de votare unde îşi desfăşura activitatea, iar ulterior s-a prezentat şi la secţia unde era arondat de drept. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.

În judeţul Olt se fac cercetări după ce la o secţie de votare s-a prezentat o persoană care în evidenţele de stare civilă figura ca fiind decedată.

Poliţiştii din Sibiu fac verificări ca urmare a unei sesizări cu privire la faptul că o persoană a votat de două ori.

Şi în judeţul Mehedinţi, poliţiştii au deschis dosar penal pentru fraudă pe numele unui bărbat, de 50 de ani care a votat în două secţii de pe raza judeţului.

La o secţie din municipiul Iaşi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor după ce o femeie ar fi agresat un membru al biroului electoral al secţiei de votare. Femeia a fost internată la Institutul de Psihiatrie Socola.

Informații statistice pot fi vizionate pe site-ul https://prezenta.bec.ro/prezidentiale10112019

 

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?