„Într-o societate în care avem deficiențe în mai toate domeniile, politicienii găsesc de cuviință să-și acorde avantaje. Unul dintre acestea este pensia specială pentru aleșii locali: primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.”
Așa începe declarația asumată de Ioan Popa, primarul municipiului Reșița.
Pe 19 septembrie 2019, el a semnat în fața unui notar un document prin care renunță la pensia specială aprobată de parlamentari pentru aleșii locali.
În calitate de primar, familiarizat cu problemele sociale ale comunității, am decis să renunț, prin act notarial, la pensia specială făcută cadou de o clasă politică iresponsabilă. (Ioan Popa, primar Reșița)
Popa are 51 de ani, este membru PNL și este la primul mandat, fiind ales primar în 2016. Este acționar și asociat la mai multe societăți comerciale.
Pensia specială, sau indemnizație cum vor parlamentarii să o numească, se acordă la încetarea mandatului de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte de consiliu județean în plus față de pensia normală.
Nu pot beneficia cei care au fost condamnați pentru infracțiuni de corupție.
Primarul Reșiței renunță la o pensie de aproape 3.500 de lei lunar.
Pe de altă parte, colegul său de partid din comuna Dudeștii Noi, județul Timiș, a declarat pentru Pro TV că el este de acord cu introducerea acestor pensii speciale.
Ales primar la 23 de ani în 2004, Alin Nica a participat la „Vocea României” sau „Chefi la cuțite” și a declarat că primarii nu ar trebui să aibă haine rupte-n cot.
Impactul bugetar al acestor pensii va fi de peste 30 de milioane de euro anual.