Avocatul Poporului a anunțat că vrea să ancheteze medicii care au tratat pacienți cu COVID-19 pentru posibile acte de tortură.

Decizia i-a luat pe toți medicii prin surprindere, cei mai mulți declarându-se șocați sau umiliți de inițiativa Avocatului Poporului, Renate Weber, cea care a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională impozitarea pensiilor speciale.

Potrivit Digi24, sute de dosare medicale vor trebui să ajungă la instituția condusă de Weber care a mai cerut ca în spitale să fie lipite afișe că în respectivele unități sanitare nu se practică tortura.

Mai multe spitale COVID sunt monitorizate de Avocatul Poporului printr-un mecanism împotriva torturii specific închisorilor.

„Am crezut că e o glumă. Nu am putut crede că e o realitate. Se consideră că tu ești deja vinovat și se așteaptă să te dezvinovățești. Sunt uimită și umilită. Văd că trebuie să justificăm activitățile și să ne supunem să dovedim că nu suntem vinovați și torționari”, a declarat pentru sursa citată medicul pneumolog Justina Antonela Dragomir.

„E puțin degradantă și exagerată. E jignitor să fim considerați torționari, dar nu contează, noi ne vom face treaba”, a explicat și profesorul Virgil Musta, medic în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.

Renate Weber, Avocatul Poporului, susține că a cerut solicităr spitalelor pentru că pacienți asimptomatici infectați cu COVID-19 nu au fost de să rămână în spitale pentru tratament, însă dacă plecau există riscul să infecteze și alte persoane.

„Mie îmi e foarte greu să cred că un spital poate fi asimilat unui centru de detenție, iar o echipă medicală a unei echipe de torționari”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Mânat de COVID-19, soțul unei deputate PSD a cerut bani de la guvernul PNL pentru site-urile sale de știri

PARLAMENTUL EUROPEAN: Dezinformarea legată de COVID-19 este periculoasă

Un rom s-a rugat cântând în biserică să moară toți românii de coronavirus – VIDEO

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA