Skip to content

Două agenții UE se ceartă pe plasticul din organismul uman

Două agenții ale Uniunii Europene se ceartă pe plasticul din organismul uman. Mai exact, ce doză de bisfenol A reprezintă cu adevărat un pericol pentru sănătate, relatează AFP, conform Agerpres.

Bisfenol A se găsește în toate produsele din plastic: sticle, biberoane, suzete, cutii etc., fiind un produs sintetizat prima dată în 1891. Este privit drept unul dintre principalii perturbatori ai sistemului endocrin.

În ultimii ani există numeroase contraverse în privința acestui produs sintetic considerat vinovat pentru cancerul de sân, infertilitate sau tulburări hormonale. Dezbaterile au avut și au în vedere ce doză de bisfenol A este cu adevărat periculoasă.

Recent, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a anunţat într-un comunicat că bisfenol A prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor de toate vârstele, dar doza la care acesta este periculos pentru organism ar fi mult mai mică decât se credea.

Această opinie este în dezacord cu cea a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), instiuția  responsabilă de aprobarea medicamentelor, recomandările sale fiind aprobate sistematic la Bruxelles.

EMA critică metodologia folosită de EFSA, considerând că aceasta a tras concluzii pripite pentru că a pornit de la studii pe animale pentru a stabili efectul real al bisfenol A asupra corpului uman.

Dezacordul între cele două instituții este unul sensibil, pentru că recomandările celor două agenții stau la baza regulilor ce trebuie impuse industriilor care folosesc plasticul, în special industriei agroalimentare.

Franţa a interzis bisfenol A în componentele alimentare, iar UE şi SUA au restricţionat utilizarea acestuia.

Un vaccin anti-Covid 19 pe bază de rechini dăunează grav oceanelor planetei

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!