Skip to content

Lipsa mișcării, factor la fel de distrugător ca tutunul, obezitatea sau diabetul

Treizeci de minute pe zi! Atât ne recomandă specialiștii să alocăm zi de zi activității fizice.

Beneficiile sunt multiple, de la un corp mai sănătos, la odihnă mai bună, dar și la o minte mai sănătoasă.

Jumătate de oră pe zi nu pare a fi un timp îndelungat, însă cu programul haotic și extrem de încărcat pe care îl avem cu toții în ziua de astăzi pare o misiune imposibilă să aloci această scurtă perioadă de timp unor exerciții fizice.

Nu trebuie neapărat să mergeți într-o sală de fitness ca să faceți mișcare, mergeți pe jos în loc să luați mașina, folosiți scările în locul liftului sau puteți să faceți exerciții ușoare la voi, acasă.

Doar voința trebuie să aveți. Probabil ați citit aceste lucruri de “n” ori și auzim atât de des “Faceți mișcare, faceți mișcare!” încât tinde să aibă efectul psihologiei inverse și să fugiți de sala de fitness pe care toată lumea o propovăduiește.

Mișcarea te ajută și să te menții la o greutate sănătoasă pentru tine.

În Antichitate, obezitatea nu era o problemă. E adevărat, opțiunile de mâncare pe care le avem acum și mai ales fast food-ul au contribuit semnificativ la creșterea în greutate a din ce în ce mai multor persoane.

Dar și lipsa mișcării are partea ei de “vină”. Iar când nu te simți bine în exterior, începe să te afecteze și în interior.

Un studiu condus de doctorul american Steven Blair a arătat că lipsa mișcării poate fi un factor la fel de distrugător pentru corp precum tutunul, obezitatea sau diabetul.

Mai mult pe alerg.ro

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!