Skip to content

Ministerul Sănătății: VACCINAREA antigripală continuă și în luna ianuarie

vaccinare amenzi austria
Ministerul Sănătății a solicitat direcțiilor de sănătate publică să intensifice activitatea de vaccinare antigripală a persoanelor cu risc crescut de îmbolnăvire.

“Fac apel la medicii de familie să continue activitatea de vaccinare, deoarece, din datale primite la Ministerul Sănătății, au fost vaccinate peste 700 de mii de persoane, ceea ce înseamnă că mai sunt disponibile aproape 300 de mii de doze gratuite în cabinetele medicilor de familie”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății.

În săptămâna 8-14 ianuarie 2018, au fost înregistrate 80 de cazuri de gripă, față de cele 306 cazuri înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.

“Există argumente pentru continuarea vaccinării antigripale in cursul lunii ianuarie, având în vedere evoluția circulației virusurilor gripale și posibilitatea ca actualul sezon de gripă să se prelungeasca până la primăvară”, a declarat Alexandru Rafila, Președintele Asociației Române de Microbiologie.

Vaccinarea este cea mai sigură și eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă și se recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos – alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare) sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii, și în special prin gripa.

Ministerul Sănătății reamintește că, pentru sezonul 2017-2018, a achiziționat peste 1 milion de doze de vaccin gripal, dublu față de anul 2016, astfel încât să asigure vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.

Guvernul a adoptat Proiectul de Lege privind activitatea de vaccinare a populației în România