Parlamentul a simplificat procedura de combatere a ambroziei. Planta provoacă alergii grave

Parlamentul a votat în unamitate în data de 24 iunie legea privind simplificarea procesului birocratic de combatere a ambroziei, plantă care provoacă alergii.

Legea votată reduce procesul birocratic prin simplificarea procedurilor şi împuterniceşte autorităţile locale în ceea ce priveşte identificarea terenurilor cu ambrozie, avertizarea proprietarilor sau administratorilor şi sancţionarea acestora pentru nerespectarea legii.

De asemenea, legea pune mai mare accent pe campaniile de informare şi conştientizare, desfăşurate anual de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Mediului, împreună cu autorităţile locale.

Florica Cherecheș, deputat în parlamentul României, susține că toți românii trebuie să se informeze despre această plantă foarte dăunătoare.

Mai mult, cei care au pe terenurile lor ambrozie li se recomandă să colaboreze autorităţile locale pentru a putea stârpi eficient acest tip de plantă.

Ambrozia este una dintre cele mai nocive plante existente pentru că produce o alergie severă, rinită alergică şi reprezintă cauza manifestărilor severe ale astmului bronşic întâlnit la sfârşitul verii la un număr tot mai mare de persoane, dând senzaţii de sufocare şi solicitând uneori intervenţii de urgenţă.

Alergia la ambrozie este sezonieră, durează de la sfârşitul lui iulie până în octombrie, şi constă în: strănut în salve, prurit nazal, ocular şi faringian, obstrucţie nazală, rinoree apoasă, secreţii postnazale, înroşire a ochilor, tuşe seacă, urticarie.

„Legea va intra în vigoare chiar la debutul sezonului de vegetaţie a ambroziei şi este important să fie respectată de toţi proprietarii şi administratorii de teren pe care creşte această plantă”, a explicat într-un comunicat Florica Cherecheș.

În România, ambrozia este răspândită în aproape toate zonele, cu excepția zonei dealurilor înalte și a zonei montane, preferând solurile nisipoase, mai puțin fertile, ușor alcaline. Crește spontan pe terenurile lăsate pârloagă, în principal de-a lungul căilor ferate, a drumurilor, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, pe marginea pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat și în culturile de cereale şi de floarea-soarelui unde provoacă pagube semnificative.

Ambrozia produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie până spre finalul lunii septembrie. În verile călduroase, dar mai ales secetoase, polenul este răspândit de vânt la distanțe foarte mari.

Potrivit Ministerului Sănătății, alergiile sunt cauzate de expunerea la polenul de ambrozie pe parcursul mai
multor ani, trei sau patru ani, astfel că simptomele de rinită alergică apar la copii cu vârsta de cel puțin 4-5 ani.

Sunt cazuri în care au apărut simptome chiar și la copii de șase luni care prezintă rinită alergică indusă de polenul de ambrozia. Se evidențiază astfel gravitatea extremă generată de alergia la ambrozia, care afectează sănătatea unei
largi categorii de populație care include și copii cu vârsta de sub un an.

Este important de menționat faptul că între creșterea concentrației de polen și apariția simptomelor există o fereastră de oportunitate de aproximativ două săptămâni în care se poate începe tratamentul simptomatic al alergiei, ceea ce va duce la ameliorarea semnificativă a calității vieții pacienților.

Se apreciază că, din populația activă a României (9.000.000 persoane), un număr de 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozia, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.

Aceste date evidențiază o prevalență crescută a alergiei la ambrozia de 5,35% în populația activă din România, ceea ce indică o morbiditate crescută, comparabilă cu cea dată de diabetul zaharat.

Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge șase milioane, majoritatea din vestul țării, celelalte regiuni fiind mai puțin afectate.

ALERTĂ UE: O nouă cerneală pentru tatuaj, pe lista neagră din cauza conținutului foarte ridicat de substanțe cancerigene

AMBROZIA va fi interzisă în București. Se urmărește distrugerea acestei plante la nivel național

Particule radioactive, detectate în EUROPA. Sursa lor este un mister pentru oamenii de ştiinţă

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA