USR luptă din birou împotriva drogurilor. Ce fac unii polițiști americani când prind tineri cu marijuna

USR a prezentat la jumătatea lunii decembrie drept o mare victorie aprobarea legii prin care se înăspresc pedepsele pentru consumul și deținerea de droguri.

Este de prisos să spun că nu a existat o dezbatere serioasă asupra acestui proiect legislativ.

Propunerea a fost înregistrată la Senat pe 17 aprilie 2019, a fost adoptată fără a fi dezbătută și a ajuns la Camera Deputaților pe 21 octombrie 2019.

Pe 18 decembrie a trecut tot fără a fi dezbătută, așa cum reiese din stenograma ședinței.

Câteva avize de la comisii și cam atât. În asta a constat aprobarea legii.

66 de parlamentari din toate partidele au semnat în tabelul inițiatorilor la îndemnul USR, reprezentanta acestora fiind deputatul Lavinia Corina Cosma (fostă Abu Amra).

Parcurile, școlile, locurile de joacă pentru copii, scările și gangurile de bloc nu mai sunt sigure „datorită dealerilor stradali”. Nu din cauza, ci datorită lor, susține deputatul USR, dar nu intru în detalii ce țin de limba română.

Legea este criticată, iar articole pe această temă sunt cu duiumul în mass-media.

Din expunerea de motive a legii inițiate de USR

Un polițist de la Antidrog din România a declarat pentru revista Vice că „legea asta face mai mult rău decât bine”, prima reacție la adresa inițiatorilor fiind: „Niște imbecili!”

El a explicat că în cazul anumitor infracțiuni pedepsele uriașe nu rezolvă sau reduc problema, ci generează sau chiar amplifică altele.

„Apare sau crește șpaga și șantajul în relația dintre poliție și cei depistați, cresc bugetele pentru combatere – poliție, parchet și penitenciar, în loc să crească cele pentru prevenție – educație, protecție socială, sistem medical”, a mai precizat el pentru sursa citată.

Dacă cei 66 sunt atât de porniți împotriva consumatorilor, iată cum reacționează un polițist din statul american Florida când prinde trei tineri cu cannabis pentru consum: îi dojenește și îi lasă să plece.

În România, doi jurnaliști au scăpat de acuzația de deținere a două țigări cu canabis după patru luni de anchetă.

Prezentatoarea TV Emma Zeicescu (TVR) și Claudiu Popa (Realitatea TV) au fost prinși cu cele două țigări în timpul unui festival de muzică din august 2018.

În noiembrie același an, procurorii DIICOT au clasat cazul în ceea ce o privește pe Zeicescu și au dispus renunțarea la urmărirea penală pentru Popa.

Doi prezentatori TV, urmăriți penal de DIICOT pentru două țigări cu marijuana

Falși agricultori din Iași, doi spanioli și doi italieni, cultivau marijuana

Uleiul de canabis, tot mai popular în ultimii ani. Care sunt beneficiile sale

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație și al International Consortium of Investigative Journalism. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.