Accident Spania romani 3 august 2024

Două românce au murit într-un accident rutier produs în Spania

O șoferiță începătoare în vârstă de 18 ani, la volanul unui Jaguar vechi de aproape 20 de ani, a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o furgonetă, într-un accident care a avut loc sâmbătă, 3 august, în Casabermeja, Spania, soldându-se cu patru morți, printre care două românce, și trei răniți.

Potrivit surselor apropiate anchetei, accidentul s-a produs pe un tronson curbat al drumului A-356, când Jaguarul a intrat pe sensul opus și a intrat în coliziune cu o furgonetă Fiat Fiorino. În urma impactului violent, au murit șoferița în vârstă de 18 ani, șoferul furgonetei în vârstă de 47 de ani și partenera sa, cetățean român în vârstă de 46 de ani, informează Malaga Hoy.

De asemenea, au fost rănite două femei care se aflau în Jaguar, în vârstă de 22 și 30 de ani, precum și alți doi ocupanți ai furgonetei, un tânăr spaniol de 18 ani și o altă româncă de aceeași vârstă, rezidentă în Marea Britanie, care a fost transportată la spital, unde a decedat.
►►► Tragedie în Austria. Un român de 17 ani a murit într-un accident auto

Testele de alcoolemie și droguri efectuate șoferilor celor două vehicule sunt în așteptarea rapoartelor medico-legale.

În prezent, doi dintre răniți sunt internați la terapie intensivă: o femeie de 30 de ani și un bărbat de 18 ani. Cealaltă tânără în vârstă de 22 de ani a fost externată.

Accidentul a avut loc sâmbătă în jurul orei 14:00 și a necesitat intervenția mai multor echipaje de urgență.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!