Peste o sută de persoane care au participat la o petrecere într-o vilă din cartierul de lux Son Vida din Palma de Mallorca au fost amendate cu 60.000 de euro. Motivul? Petrecerea a avut loc în 2021, într-o perioadă în care erau în vigoare restricții anticoronavirus care interziceau astfel de reuniuni.
Poliția locală, alertată de vecinii deranjați de muzica dată prea tare, s-a dus la vilă pe 21 august 2021, la primele ore ale dimineții. Câțiva petrecăreți au reușit să fugă sau să se ascundă. Cu toate acestea, poliția a reușit să identifice și să înregistreze 114 de persoane. Potrivit presei spaniole, printre ele se aflau și nume ilustre din Mallorca.
Conform autorităților din Insulelor Baleare, a fost o încălcare gravă a restricțiilor, deoarece numărul de participanți permis la petreceri private a fost depășit. Prin urmare, a fost aplicată o amendă în valoare totală de 6,8 milioane de euro.
Documente false procurate pentru angajare în Spania și Franța, descoperite la controlul de frontieră
Legea anticoronavirus din iulie 2020 prevede amenzi de până la 600.000 de euro pentru nerespectarea restricțiilor sanitare. Însă cei amendați pot face contestație împotriva sancțiunilor și, eventual, pot solicita reducerea sumei.
Vila era o casă de vacanță oferită spre închiriere pe piață. Potrivit publicației Diario de Mallorca, organizatorul petrecerii ilegale este milionar.
SPANIA: Legea care permite eutanasia a intrat în vigoare. Episcopii catolici o critică vehement