Furtuna Filomena face ravagii în SPANIA. Armata, mobilizată pentru salvarea a sute de șoferi blocați pe șosele

Două persoane au murit în Spania, în timp ce ţara este paralizată de o puternică furtună de zăpadă care a adus la Madrid cele mai puternice ninsori din ultimele decenii, informează Reuters.

Aeroportul din Madrid a fost închis vineri seara, iar persoane pe schiuri puteau fi zărite pe Gran Via, în mod normal una dintre cele mai aglomerate străzi din capitală.

O femeie a decedat după ce a rămas blocată în maşină când un râu a ieşit din matcă lângă Malaga, în sudul Spaniei, iar o persoană fără adăpost a murit îngheţată în oraşul estic Calatayud, au precizat autorităţile.

“Să evităm călătoriile şi să urmăm indicaţiile serviciilor de urgenţă”, a recomandat pe Twitter premierul Pedro Sanchez. “Să fim extrem de atenţi cu furtuna #Filomena”, a adăugat acesta.

Lista actualizată a țărilor/zonelor cu risc epidemiologic pentru care se instituie carantina la sosirea în România

Aeroportul Barajas din Madrid va continua să rămână închis pe parcursul zilei de sâmbătă. Cel puţin 50 de zboruri către Madrid, Malaga, Tenerife şi Ceuta, un teritoriu spaniol din Africa de Nord, au fost anulate, a indicat Aena, autoritatea care administrează aeroporturile din Spania.

Agenţia Meteorologică de Stat a declarat că ninsorile aduse de Filomena la Madrid sunt cele mai semnificative înregistrate în capitală din 1971.

Armata a fost mobilizată pentru salvarea a sute de şoferi rămaşi blocaţi ore în şir pe drumurile din jurul Madridului. “Continuăm salvarea vehiculelor de pe A4, A5, M40 şi M607”, a scris pe Twitter Unitatea pentru Urgenţe Militare, care a desfăşurat 147 de militari.

Meteorologii au plasat sub alertă roşie Madridul şi alte patru regiuni sâmbătă, fiind prognozate în continuare căderi abundente de zăpadă.

Spania va întocmi un registru cu persoanele care refuză vaccinarea

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?