SPANIA: 80% dintre tinerii sub 30 de ani stau cu părinții. Căsătoriile între persoane de același sex, în creștere

Jurnaliștii de la publicația The Local au întocmit la jumătatea lunii ianuarie 2020 o listă cu cele mai importante informații obținute de la Institutul Național de Statistică care arată în date ce înseamnă Spania.

Cu o suprafață de 505.944 km pătrați, Spania este a doua țară ca mărime din UE după Franța.

În Spania trăiesc peste 46,6 milioane de locuitori, potrivit Instituto Nacional de Estadística și Eurostat, fiind țara cu a patra populație ca mărime din UE după Italia, Germania și Franța. Marea Britanie, care va ieși din Uniune la sfârșitul acestei luni, are cea mai mare populație.

Statisticienii susțin că în următorii 50 de ani, Spania va avea cu 5,6 milioane mai puțini locuitori din cauza îmbătrânirii populației.

Doar 14% dintre spanioli aveau între 10 și 24 de ani în 2014. 9,5% din populația Spaniei nu este născută în această țară.

Sunt înregistrați 4.419.621 de rezidenți care s-au născut în alte țări. Dintre aceștia, 31% s-au născut în America de Sud, 32% în UE și 16% în Africa.

Spania este pe penultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al fertilității după Malta. Rata nașterilor a scăzut cu 2,3% anul trecut și cu 10,7% comparativ cu 2008.

În schimb, țara este pe primul loc în Europa în ceea ce privește vârsta înaintată a femeilor care devin mame pentru prima oară. Media de vârstă este de 29,1 ani.

Aproape 47% dintre copiii nou-născuți au mame care nu sunt căsătorite, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 14 procente comparativ cu 2008.

Numărul căsătoriilor dintre bărbați și femei a scăzut, iar cel dintre persoane de același sex a crescut cu 7,35% comparativ cu 2017.

A crescut și numărul animalelor de companie, cu 40% în ultimii cinci ani, astfel că în Spania sunt mai mulți câini, pisici și iepuri înregistrați decât copii cu vârste sub 15 ani. Dintre animalele de companie, 93% sunt câini.

Acest fapt are directă legătură cu îmbătrânirea populației, pentru peste 2.000.000 de bătrâni cu vârste de peste 65 ani sunt singuri şi îşi iau un câine.

Spania este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte speranţa de viaţă. Femeile au o speranţă de viaţă de 86,1 ani, ceea ce face ca Spania să fie pe locul doi în lume din acest punct de vedere după Japonia.

Pe de altă parte, în Spania există mai mulţi porci decât locuitori, în 2017 fiind ucise peste 50 de milioane de suine pentru prepararea produselor din carne. Un spaniol comnsumă în medie 5 kg de jambon în fiecare an.

Datele statistice arată că 80% dintre spaniolii cu vârsta sub 30 de ani locuiesc cu părinţii, persoanele de sex feminin sunt cele care decid cel mai mult să plece din casa părintească. 84% dintre tinerii spanioli care pleacă de acasă împart o locuinţă cu alte persoane.

Acest fapt este strâns legat de fragilitatea pieţei de muncă, de piaţa imobiliară şi de rata şomajului în rândul tinerilor, rată ce a ajuns în 2017 la aproape 40%, a doua ca mărime din UE după Grecia.

Tinerilor le este foarte greu să găsească un loc de muncă permanent, 93% dintre contractele de muncă semnate de tineri în 2015 fiind pe perioadă determinată. Salariul mediu este de 23.000 de euro anual.

Miercuri, 23 ianuarie 2020, guvernul a ajuns la un acord cu sindicatele pentru creșterea salariului minim cu 59,8 euro, ceea ce înseamnă un salariu brut lunar de 1.108 brut.

Rata şomajului este mai mică în nodrul ţării, iar regiunile din sud, cum ar fi Andalusia şi Extremadura, acesta este de peste 25%.

Economia spaniolă se bazează foarte mult pe turism, în 2018 țara fiind vizitată de 82,6 milioane de oameni.

În 2017, persoanele care cu nu reședință în Spania au stat în hoteluri, hosteluri și locuri de campare aproximativ 217 milioane de nopți, peste Italia, Franța sau Grecia.

Destinațiile cele mai frecventate sunt Tenerife, Gran Canaria and Lanzarote.

Bilanț tragic în Spania după trecerea furtunii „Gloria”: 10 persoane au murit

SPANIA: El Mundo a refăcut ultimele clipe ale Danei Leonte, românca ucisă și dezmembrată

SPANIA: Zeci de arestări după ce 27 de persoane s-au intoxicat cu scoici

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?