SPANIA extinde măsurile anticoronavirus. Madridul și nouă municipalități de la periferie, afectate de restricţii

Guvernul Spaniei a anunţat miercuri, 30 septembrie, un acord privind extinderea măsurilor de combatere a coronavirusului, deja în vigoare în anumite zone ale regiunii Madrid, la întreaga capitală şi la mai multe municipalităţi de la periferia sa, informează AFP.

„Am ajuns (….) la acest acord aprobat cu o majoritate largă” de către regiuni, care sunt competente să decidă în materie de sănătate, a declarat presei ministrul Sănătăţii, Salvador Illa.

Chiar dacă mai multe regiuni au votat împotrivă, inclusiv Madridul, aceste măsuri „trebuie să fie aplicate” după publicarea decretului în Jurnalul Oficial în zilele următoare, a adăugat ministrul. Nu întrevăd ca regiunea Madrid să nu le aplice, a spus el.

„Situaţia din Madrid este complexă şi îngrijorătoare”, a spus ministrul, menţionând că 43.7% din cazurile noi înregistrate în Spania sau fost identificate în capitală.

Acordul anunţat prevede în special interdicţia de a părăsi Madridul pentru cei peste trei milioane de locuitori ai săi, cu excepţia unor motive specifice, cum ar fi mersul la serviciu, la medic sau dusul copiilor la şcoală.

Nouă municipalităţi de la periferia capitalei vor fi, de asemenea, afectate de aceste restricţii.

Măsurile prevăd, de asemenea, o rată de ocupare plafonată la 50% în hoteluri şi restaurante şi închiderea acestora la ora 23:00.

Guvernul central al socialistului Pedro Sanchez presează de câteva zile această regiune, condusă de dreapta, să extindă la întreaga capitală restricţiile în vigoare de săptămâna trecută în cele mai afectate cartiere ale Madridului.

În aceste zone, locuitorii se pot deplasa liber în propriul cartier, spre deosebire de primăvară, când măsurile de carantină au fost extrem de stricte.

Spania a anunţat miercuri 177 decese şi 11.016 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul total la 769.188 de cazuri de infectare şi 31.791 de decese.

SPANIA introduce restricții dure în regiunea Madrid. Se va putea ieși din casă numai din motive întemeiate

AUSTRIA: Restricțiile care au intrat în vigoare începând cu 30 septembrie pentru cetățenii români sau UE care vin din România

SPANIA: Românii cu copii nu vor mai încasa alocații. Cererile se depun în România

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?