SPANIA: Un șofer român de TIR și-a omorât fratele în timp ce furau motorină dintr-un alt camion

Furturile de motorină, și nu numai, din TIR-urile oprite în parcările din Europa sunt la ordinea zilei.

Dimineața zilei de joi, 20 decembrie 2018, a fost una cu ghinion pentru doi frați din România.

Unul dintre ei, șofer al unui TIR care transporta produse refrigerate, și-a omorât fără să vrea fratele după ce a dat în marșarier grăbit să nu fie prinși că furau motorină.

Accidentul mortal a avut loc pe A-35, lângă localitatea Moixent, València, conform portalului de știri Levante – EMV.

Românul care a decedat pe loc avea 41 de ani și călătorea împreună cu fratele său și un alt român.

În momentul în care au fost văzuți că furau motorină, șoferul, în vârstă de 34 de ani, a dat cu spatele fără să știe că fratele său era în spatele TIR-ului pe care-l conducea.

Medicii care au venit la locul accidentului nu au putut decât să constate decesul.

Polițiștii i-au reținut pe imediat pe șoferul român de TIR și pe celălalt român în vârstă de 53 de ani. Ambii sunt acuzați de omor din culpă și furt de combustibil.

În parcare a fost găsit furtunul folosit pentru sustragerea combustibilului din celălalt TIR. Acesta avea capacul rezervorului forțat.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3.00 dimineața la kilometrul 15 de pe autostrada A-35 care leagă València de Albacete.

Conform ofițerilor Guardia Civil din Xàtiva, românii au parcat TIR-ul lor paralel cu un altul.

Au văzut că șoferul acestuia era în magazin să-și cumpere ceva. Atunci, românul de 41 de ani a luat un furtun și a coborât să fure motorină din celălalt vehicul.

Chiar în acel moment, celălalt șofer a observat că este furat și a activat prin telecomandă luminile camionului.

Acest fapt i-a speriat pe hoți care au încercat să fugă dând în marșarier TIR-ul în care se aflau. Dar șoferul nu a observat că fratele său era încă în spatele camionului și a trecut peste el.

Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din València pentru autopsie.

În aceeași dimineață, ceilalți doi români au fost reținuți și acuzați de omor din culpă și furt.

Judecătorii i-au eliberat urmând să fie judecați în stare de libertate considerând că șoferul a fost pedepsit suficient omorându-și fratele.

Cel de-al treilea român le-a spus magistraților că el dormea în cabină și nu a auzit nimic.