Skip to content

TRAGEDIE în Spania. Un șofer român a murit strivit de propriul camion

Dorin Botezatu, de 48 de ani, din Neamț, a decedat în dimineața zilei de miercuri, 10 ianuarie, în zona de servicii a autostrăzii AP-8 din Oiartzun, provincia Gipuzkoa, după ce a fost strivit de propriul vehicul.

Potrivit unor surse, accidentul a avut loc la ora 5.45 dimineața, la kilometrul 8.6 al autostrăzii, la stația de servicii Oiartzun, în direcția Franței. În cabina camionului se aflau două persoane, iar una a ieșit pentru a verifica vehiculul. Românul a fost strivit în timp ce se afla între cabină și remorcă după ce camionul s-a pus brusc în mișcare. Se pare că niciunul dintre cei doi șoferi români nu a tras frâna de mâna.

La locul accidentului s-au deplasat salvatorii care însă nu au putut decât să constate decesul românului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din San Sebastian. Poliția efectuează cercetări pentru a clarifica ce s-a întâmplat.

Camion cu numere românești, implicat într-un accident în Spania