Skip to content

Zeci de pasageri ai unei curse aeriene Madrid-Sibiu, plasați în carantină

Un număr de 22 de persoane din cei 151 de pasageri ai cursei aeriene Madrid-Sibiu de vineri seară au fost plasate în carantină, iar o persoană – în izolare, după ce un câine special antrenat a semnalat trei pasageri ca fiind infectaţi cu SARS-CoV-2, informează Poliţia Română.

„Primul pasager semnalat a fost plasat în izolare, fiind depistat de câinele nostru antrenat, ca fiind infectat, iar la testul rapid efectuat de personalul DSP, acesta a ieşit pozitiv. A fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la UPU Sibiu, pentru investigaţii de specialitate şi confirmare sau infirmare a bolii. De asemenea, acesta urmează a fi izolat la adresa declarată”, precizează sursa citată.

A doua persoană, semnalată de câine ca fiind infectată, a fost testată – rezultatul fiind negativ, urmând ca aceasta să intre în carantină 14 zile, cu recomandare de testare PCR în ziua a cincea.

Cea de-a treia persoană semnalată de câine a prezentat documente de ieşire din boală, din data de 17 iulie 2021, a menţionat IGPR.

Potrivit directorului adjunct al DSP Sibiu, Adela Morar, primul pasager semnalat prezenta simptome ale bolii, fiind declarat pozitiv şi la testul PCR efectuat la Spitalul Judeţean.

Spania a intrat în ZONA ROȘIE. Lista actualizată a zonelor cu risc epidemiologic