Skip to content

Eurovision: OLANDA, marea câștigătoare a ediției 2019 – VIDEO

Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, a câştigat Eurovision 2019, cu piesa “Arcade” , în urma finalei ce a avut loc sâmbătă noaptea la Tel Aviv, informează Agerpres.

Olanda s-a clasat, astfel, pe primul loc, cu 492 de puncte, urmată de Italia cu 465 de puncte, şi Rusia cu 369 de puncte.

Ordinea de intrare în finală a fost: Malta – Michela, cu “Chameleon”, Albania – Jonida Maliqi, cu “Ktheju tokes”, Republica Cehă – Lake Malawi, cu “Friend of a Friend”, Germania – S!sters, cu “Sister”, Rusia – Sergey Lazarev, cu “Scream”, Danemarca – Leonora, cu “Love Is Forever”, San Marino – Serhat, cu “Say Na Na Na”, Macedonia de Nord – Tamara Todevska, cu “Proud”, Suedia – John Lundvik, cu “Too Late for Love”, Slovenia – Zala Kralj & Gašper Santl, cu “Sebi”, Cipru – Tamta, cu “Replay”, Olanda – Duncan Laurence, cu “Arcade”, Grecia – Katerine Duska, cu “Better Love”, Israel – Kobi Marimi, cu “Home”, Norvegia – KEiiNO, cu “Spirit in The Sky”, Marea Britanie – Michael Rice, cu “Bigger Than Us”, Islanda – Hatari, cu “Hatrio mun sigra”, Estonia – Victor Crone, cu “Storm”, Belarus – ZENA, cu “Like It”, Azerbaidjan – Chingiz, cu “Truth”, Franţa – Bilal Hassani, cu “Roi”, Italia – Mahmood, cu “Soldi”, Serbia – Nevena Bozovic, cu “Kruna”, Elveţia – Luca Hanni, cu “She Got Me”, Australia – Kate Miller-Heidke, cu “Zero Gravity”, Spania – Miki, cu “La Venda”.

Câştigătorul a fost ales în urma voturilor juriilor de specialitate şi fanilor din ţările participante, aceştia din urmă exprimându-şi opţiunea prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei mobile dedicate Eurovision.

Cea care a deschis show-ul finalei de la Tel Aviv a fost Netta Barzilai, câştigătoarea de anul trecut a concursului cântecului european.

De altfel, spectacolul de la Tel Aviv a reunit foşti câştigători sau vedete Eurovision precum Dana International, Conchita, Mans Zelmerlow, Eleni Foureira, Verka Serduchka şi Gali Atari.

Madonna a fost invitatul special al finalei Eurovision şi a cântat sâmbătă, pe scena de la Tel Aviv, hitul “Like a Prayer” şi noul său single, “Future”, acesta din urmă alături de rapperul Quavo.

“Sunteţi toţi câştigători”, le-a spus Madonna artiştilor de la Eurovision, înainte de a urca pe scena concursului. “Să nu subestimaţi niciodată puterea muzicii!”, a exclamat ea.

Desfăşurat sub sloganul “Dare to Dream”, concursul Eurovision de la Tel Aviv a fost prezentat de Bar Rafaeli, Erez Tal, Assi Azar şi Lucy Ayoub.

Cinci sezonieri români, răniți în Germania după ce camioneta lor s-a izbit de un semafor