Cei mai în formă biatloniști români, George Buta și Elena Chirkova, vor reprezenta România, pe 18 februarie, la proba de ștafetă mixtă (single mixed relay) din cadrul Campionatului Mondial de Biatlon care se desfășoară în Slovenia, la Pokljuka.
În această probă de ștafetă, introdusă la campionatele mondiale în 2019, concurează doar doi sportivi pentru fiecare națiune. Proba a fusese introdusă în 2015 la competițiile de Cupă Mondială.
Cursa este împărțită în patru etape, primele trei fiind de trei km sau două ture, iar etapa finală fiind de 4,5 km sau trei ture, totalizând 13,5 km.
În plus, are un format aparte comparativ cu alte probe de ștafetă. Schimbul se face imediat după ultima tragere din fiecare tură, fără a schia o tură suplimentară așa cum se întâmplă de obicei.
George Buta a început dezastruos acest campionat mondial, dar a reușit să obțină un rezultat bun la proba de urmărire.
Atât el, cât și Elena Chirkova (foto) au făcut curse bune în proba de individual (20 km masculin și 15 feminin), considerată cea mai dificilă dintre toate întrecerile acestui sport. Practic, proba de individual este biatlonul clasic.
Elena Chirkova a terminat la individual pe locul 60 din 98 de sportive, în fața unor biatloniste de renume: Julia Simon și Justine Braisaz-Bouchet (Franța), Susan Dunklee (SUA) sau Hanna Sola (Belarus).
George Buta a avut probabil cea mai bună cursă astăzi, 17 februarie, la individual. A terminat pe locul 36 din 101 sportivi, depășindu-i, printre alții, pe multiplul campion norvegian Tarjei Bø (sau Boe), italianul Dominik Windisch sau francezul Claude Fabien.
Echipa României poate fi urmărită în direct joi, 18 februarie, începând cu ora 16.15, ora României, pe Eurovision la adresa: https://www.eurovisionsports.tv/ibu. La start se vor alinia 28 de echipe.