Echipa națională a României va disputa pe 27 martie, pe teren propriu, o partidă de verificare contra echipei naționale a Suediei.
Meciul va avea loc în afara Bucureștiului, orașul gazdă urmând a fi anunțat în funcție de disponibilitatea arenelor din celelalte orașe mari ale României. FRF își dorește ca echipa națională să joace în cât mai multe locuri din țară pentru a bucura suporterii tricolorilor.
De asemenea, Federația Română de Fotbal negociează și cu alte federații internaționale pentru stabilirea unui alt meci amical în luna martie.
Naționala României va disputa următoarele jocuri oficiale în septembrie 2018, odată cu debutul noii competiții Liga Națiunilor UEFA. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018.
Ultima întâlnire între cele două formații a avut loc în sferturile de finală de la Campionatul Mondial din SUA 1994, când nordicii s-au impus după loviturile de departajare.
Suedia se află în acest moment pe locul 18 în clasamentul FIFA / Coca-Cola, în timp ce în această ierarhie tricolorii ocupă poziția 41. Echipa Suediei este calificată la Campionatul Mondial din acest an din Rusia, eliminând la baraj Italia.
Foto: FRF
NICOLAE NEGRILĂ, de la stea a fotbalului românesc, la cerșit pe străzile Romei