Regizorul american Michael Moore, cunoscut pentru documentarele „Bowling for Colombine” – masacrul din 1999 de la Liceul Colombine din statul Colorado – și „Fahrenheit 9/11” – despre atacurile din 11 septembrie 2001 și războiul din Irak, a lansat de Ziua Pământului în 2020 documentarul „Planet of the Humans”.
Filmul, regizat de Jeff Gibbs și produs de Micheal Moore, a fost aspru criticat de experți și a provocat reacții negative din partea celor organizațiilor de mediu.
Potrivit The Guardian, documentarul țintește ipocrizia ecologiștilor și mai multe organizații au cerut ca acesta să nu mai ajungă la public.
Pe Youtube, acesta a fost deja vizualizat de peste 4.000.000 de ori.
În documentar se explică faptul că mașinile electrice și energia solară nu sunt credibile și se bazează pe cărbuni, petrol sau gaze pentru a funcționa.
Mai mulți oameni de știință și activiști au semnat o scrisoare în care au cerut ca filmul să fie înlăturat de pe canalele online din cauză că este absurd și șochează prin afirmațiile care derutează publicul.
Climatologul și geofizicianul Michael Mann, directorul Earth System Science Center din cadrul Pennsylvania State University, a explicat că documentarul include „diferite deformări (n.r. – a realității), jumătăți de adevăr și minciuni”.
Mann, unul dintre semnatarii scrisorii, a mai susținut că persoanele care au realizat filmul „au făcut un grav deserviciu oamenilor și planetei”.
Jeff Gibbs, cel care a scris scenariul și a regizat documentarul, a sugerat că o economie fără restricții și creșterea numărului populației ar trebui să fie ținta activiștilor de mediu, nu tehnologiile.
Activistul Bill McKibben, unul dintre personajele atacate în film pentru că ar fi primit bani de la corporații pentru susșinerea folosirii biomasei, de exemplu resturile din industria lemnului să fie folosite pentru producerea de energie, a declarat că faptele descrise nu sunt adevărate și că nu a primit niciodată bani de la nici o organizație de mediu.
El și-a schimbat viziunea referitor la folosirea biomasei și consideră că aceasta afectează clima.
„Sunt obișnuit cu hărțuiri li atacuri din partea industriei combustibililor fosili și am făcut tot cer am putut să ignor amenințările cu moartea din partea extremiștilor de dreapta. dar mă doare să fiu atacat de alții care se consideră ei activiști de mediu”, a declarat McKibben.
Energia regenerabilă a fost descrisă ca fiind foarte costisitoare de companiile de petrol și gaze care luptă de decenii să submineze eforturile de reducere a emisiilor poluante care afectează clima.
De fapt, mai arată The Guardian, costurile cu energia eoliană și solară au scăzut în ultimii ani. Într-adevăr, pentru producerea mașinilor electrice se consumă combustili fosili, dar studiile arată că acestea emit mai puțin gaz de seră și poluanți decât autovehiculele pe benzină sau motorină.
Michael Moore a declarat la postul de televiziune MSNBC că această pandemie este un semnal de alarmă a Mamei Natură că modul de comportare al oamenilor nu este apreciat.
„COVID-19 nu a creat o schimbare pe termen lung a comportamentului uman. Avem nevoie de un alt model de abordare a activismului pentru mediu”, a mai spus Moore.
El a explicat că investitorii de pe Wall Street și marile corporații încearcă să acapereze mișcarea pentru energie regenerabilă pentru că văd în ea o metodă de profit.
Documentarul are propria pagină de web și poate fi vizionat pe https://planetofthehumans.com/.
Ministerul Mediului lasă ROMSILVA să-și facă de cap în PARCURI NAȚIONALE
Funcționari Romsilva cu funcții de conducere acționează contrar intereselor statului