Skip to content

NASA trimite o sondă spaţială în jurul planetei noastre pentru a preveni impactul unui asteroid cu Pământul

Deşi pare a fi un scenariu al unui film SF de la Hollywood, această măsură preventivă a Agenției Spaţiale Americane este foarte reală şi nu implică prezenţa lui Bruce Willis, la fel ca în cunoscutul film “Armageddon”.

NASA trimite o sondă spaţială în jurul Pământului, în aşteptarea unui asteroid numit Bennu care ar putea să lovească într-o zi Pământul. Acesta are numai 1640 de metri şi orbitează soarele pe o traiectorie puţin mai mare decât a Terrei.

Posibilul impact nu reprezintă un pericol în viitorul apropiat, dar ar putea avea loc până la sfârşitul secolului al XXI-lea. Totuşi. asteroidul este prea mic pentru a “şterge viaţa de pe Pământ”, în ciuda celor spuse de adepţi ai teoriilor conspiraţiei.Acest articol este preluat de pe site-ul de știri NEWS ROMANIA!

Lansată acum un an, Osiris-Rex este pe cale să treacă la aproximativ 11.000 de kilometri de planeta noastră, deasupra Antarcticii, folosind gravitatea Pământului ca pe o “praştie” pentru a o trimite către asteroidul Bennu.

asteroid

Osiris-Rex ar trebui să ajungă la asteroidul mic, rotund, anul viitor şi, în 2020, să colecteze o parte din pietrişul său, după care se va prăbuşi controlat pe Pământ.

Dacă totul decurge conform planurilor, oamenii de ştiinţă ar trebui să primească probele în 2023, precizează Metro.co.uk

Foto: Goddard Space Flight Center/NASA via AP

NASA a confirmat existenţa Planetei X. Aceasta ar putea avea legătură cu eclipsa de Soare din 21 august – VIDEO

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!