Virgin Hyperloop One: Transportul viitorului la viteze supersonice

Mai multe companii lucrează pentru a construi sistemul Hyperloop, inclusiv Hyperloop Transportation Technologies și Arrivo, dar Virgin Hyperloop One se află tot mai aproape de un rezultat concret. Anterior cunoscută Hyperloop One, compania l-a cooptat recent pe Richard Branson ca președinte și a adoptat numele companiei sale, Virgin Group, pe fondul unei investiții substanțiale.

Virgin Hyperloop One a prezentat la CES, în acest an, o versiune demo a unei aplicații concepute pentru a urmări întreaga experiență a pasagerilor, împreună cu o versiune la scară completă a sistemului revoluționar de transport supersonic, care luna trecută a atins o viteză record de 387 km / h (240 mph) într-un tub depresurizat.

În timp ce este mai aproape decât majoritatea, Virgin Hyperloop One mai are ceva pași de parcurs înainte de a atinge viteza țintă de 1.200 km / h (745 mph). Cu toate acestea, vrea să ofere o idee despre lumea călătoriilor supersonice.

Compania a colaborat cu compania de cartografiere Here Technologies pentru a construi o aplicație de navigare pentru cursa la bordul Hyperloop-ului, dar include și alte moduri de a călători. Astfel, prin intermediul aplicației, utilizatorii vor putea să faca rezervări și să plătească nu doar pentru o cursă în sine, ci să organizeze excursii cu servicii de partajare a călătoriei și să primească și indicații de orientare.

Virgin Hyperloop One plănuiește să aducă pasagerii la destinație în câteva minute, față de câteva ore – durata unei călătorii în prezent, scrie BBC

Comentarii