Skip to content

Alertă alimentară! Căpșuni cu virus hepatic descoperite în UE

Alertă alimentară! Căpșuni cu virus hepatic descoperite în UE

Spania se confruntă cu o alertă alimentară din cauza fructelor contaminate provenite din Maroc. Cauza posibilă ar fi irigarea cu ape uzate. Sistemul rapid de alertă european pentru alimente și furaje (RASFF) a tras un semnal de alarmă la începutul săptămânii cu privire la aceste importuri și a clasificat alerta cu fiind una cu risc ridicat.

În mai multe puncte de frontieră spaniole au fost identificate căpșuni care sunt contaminate cu virusul hepatitei A. Asociația fermierilor din Valencia a atras atenția asupra unui „pericol pentru sănătatea publică”. Se presupune că virusul a ajuns pe căpșuni în Maroc prin irigarea cu ape uzate. Autoritățile spaniole au încercat să liniștească populația dând asigurări că fructele afectate nu au ajuns pe piață pentru a fi vândute.

Hepatita A apare mai ales în condiții de igienă precară și se transmite foarte ușor. Este o infecție virală care afectează ficatul. Simptomele includ febră, greață, vărsături, urină închisă la culoare și oboseală. Virusul se poate transmite prin contactul cu alimente sau apă contaminate, precum și prin contactul direct cu o persoană infectată. Există un vaccin disponibil pentru hepatita A.
Citiți și: Crenvurşti de porc cu până la 11 E-uri şi doar 10% carne de porc

Este recomandat să spălați bine fructele și legumele proaspete înainte de a le consuma, să evitați consumul de fructe și legume care par deteriorate, să beți doar apă potabilă sigură și să vă spălați frecvent mâinile cu apă și săpun, mai ales după folosirea toaletei și înainte de a mânca.