Skip to content

Aterizare de urgență a unui avion Wizz Air în Germania. Destinația era în România

Aterizare de urgență a unui avion Wizz Air în Germania. Destinația era în România

Un avion Wizz Air a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență la Berlin, după ce a întâmpinat probleme tehnice majore. Cu toate acestea, compania aeriană a minimalizat incidentul, catalogându-l drept o simplă „problemă tehnică” care a necesitat o redirecționare neplanificată.

Incidentul a avut loc joi seara, 6 martie, însă abia acum a fost făcut public. Potrivit presei germane, este vorba despre un Airbus A320-200 aparținând Wizz Air Malta, care efectua zborul dintre Dortmund și Cluj-Napoca. În momentul în care a ajuns la altitudinea de 11.200 de metri, echipajul a observat că avionul nu putea menține înălțimea și începea să urce necontrolat.
►►► Wizz Air, amendă uriașă pentru inducerea în eroare a pasagerilor

Aterizare de urgență la Berlin

Aflându-se la aproximativ 177 de kilometri sud-vest de Berlin, echipajul a transmis un apel de urgență, raportând defecțiuni electrice la bord. Turnul de control a luat imediat decizia de redirecționare a aeronavei către Berlin.

Deși avionul aparținând companiei aeriene de tip „Ultra-Low-Cost” a avut probleme semnificative, a reușit să aterizeze în siguranță pe Aeroportul Berlin-Brandenburg.
►►► Aterizare de urgență a unui zbor Wizz Air la Budapesta din cauza fumului din cabină

Ce s-a întâmplat cu pasagerii

După aterizare, cei aflați la bord au fost cazați peste noapte în hotelurile din apropierea aeroportului. Potrivit Wizz Air, aceștia și-au putut continua călătoria a doua zi, cu un alt zbor.

Autoritățile aeronautice urmează să investigheze în detaliu cauzele exacte ale defecțiunii electrice, pentru a preveni incidente similare în viitor.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!