AUSTRIA: Amenzi de până la 2.000 de euro pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasările

Cancelarul Sebastian Kurz a anunţat duminică, 15 martie, restricţii drastice de circulaţie pe tot teritoriul Austriei, informează APA, preluată de dpa.

Pentru a limita propagarea coronavirusului, măsurile erau deja aplicate de patrule de poliţie.

Conform anunţului cancelarului, persoanelor adunate în grupuri mari, de exemplu la locurile de joacă, li se va cere să plece acasă.

De luni, 16 martie, pentru încălcarea dispoziţiilor se vor aplica amenzi de până la 2000 de euro.

Excepţii sunt permise doar în trei cazuri, a precizat Kurz: în funcţie de profesie, pentru activităţi în cadrul serviciului care nu pot fi prestate de la domiciliu; pentru cumpărături necesare; pentru a ajuta alte persoane.

Cei care trebuie să iasă din locuinţe din cauza unor urgenţe se pot deplasa doar singuri sau însoţiţi de cei cu care locuiesc.

Premierul landului Tirol, Guenther Platter, a formulat şi mai strict noile reglementări: „Nimeni nu poate ieşi din locuinţă fără un motiv întemeiat”. Tirolul este regiunea austriacă afectată cel mai mult de coronavirus.

Ce pedepse riscă persoanele care vin din țări puternic afectate de coronavirus și dau declarații false

Coronavirus: Spălați-vă pe mâini cel puțin 20 de secunde, strănutați în șervețele de unică folosință și evitați contactul cu persoane infectate

Transportul maritim și turismul din UE, cele mai afectate de pandemia de coronavirus

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?