Bătaie creștinească înainte de Înviere între un primar PSD și șeful PNL dintr-o comună

Cristian Florin Țol este primarul PSD al comunei Vișina Nouă din județul Olt. Sâmbătă, înainte de Înviere, a fost deranjat că mai multe persoane împărțeau prin comună măști de protecție.

Voluntarii s-au dovedit a fi de la PNL, fapt ce l-a înfuriat la culme pe primarul PSD care l-a luat la bătaie, nerespectând astfel regulile de distanțare socială, pe Marcel Șarpe.

Șarpe, liderul PNL din Vișina Nouă, s-a ales cu buza spartă. De cealaltă parte, primarul a reclamat și el că a fost agresat. Ambii au ajuns pe câte un pat de spital.

„El e într-un salon, eu, în altul. Sunt la perfuzii, am şi eu o perfuzie, a fost o altercaţie, într-adevăr”, a declarat Țol pentru Adevărul.

Primarul PSD a explicat că a fost alertat de săteni că mai mulți voluntari umblă prin comună cu pachete în mână. Cum voluntarii sunt membri PNL, Țol consideră că aceștia făceau de fapt campanie politică.

„Nu ştiu ce voluntariat e, dar ştiu că eu fac tot posibilul să ţin oamenii cât mai mult acasă. M-am deplasat, m-am dus la ei să-mi spună. Apoi preşedintele unui partid, care de fapt nu e voluntar, e membru de partid, toţi sunt membri PNL”, a mai spus Țol pentru sursa citată.

Primarul PSD susține că șeful PNL i-a rupt hainele de pe el și a ripostat trăgându-i o plamă agresorului.

Chiar dacă mai erau câteva ore până la Înviere, acesta nu a ținut cont de sfatul creștin de a întoarce și celălalt obraz, așa că s-a iscat o bătaie în toată regula.

Primarul Țol în colțul din stânga vs. șeful PNL Șarpe, colțul din dreapta (Sursa foto: Adevărul)

„Are buza spartă şi eu am două d-ăstea, la fel, aici, ce-a scris doctorul, şi mă pusă la o perfuzie. Am mai multe contuzii, eu am un deget negru, că m-a prins după gât, şi un pic, aşa, o coastă”, a mai declarat Ţol pentru sursa citată.

De fapt, primarul PSD Țol a fost înștiințat de oamenii lui din comună că șeful PNL Șarpe nu dădea numai măști de protecție, ci și cozonac și suc.

Și dacă acestea nu veneau de la PSD, atunci era o problemă electorală. Așa că a identificat unde se fac pachetele: la președintele USR acasă cu banii candidatului PNL la primărie.

Altercația a pornit, mai povestește Țol, de la faptul că voluntarii din PNL erau sfidători.

„Nu mă deranja, că până la urmă şi eu am dat măşti, am dat. Dar sfidători, aşa. Le-am spus: bă, oameni buni, vă întâlniţi câte 20 de inşi la un loc? Nu, că suntem echipaţi… Voi o faceţi în scop electoral, dar hai să nu degenerăm treaba acum. Lumea acum este un pic sensibilă, e cu biserica, cu Paştele, încearcă toţi să se eschiveze de la lege, să fugă, să se-ntâlnească. Aici e chestia, că pomeni, că dracu’…”, a continuat creștinește primarul.

IPJ Olt a întocmit în acest caz un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Primarul din Târgu Mureș: „Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?!”

Sentința în cazul Colectiv. Patronii clubului, 11 ani și 8 luni; fostul primar Piedone 8 ani și 6 luni

Primăria Timișoara a interzis de astăzi manelele, dedicațiile zgomotoase și grătarele

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație și al International Consortium of Investigative Journalism. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.

error: ?