Bătrân din Brăila, arestat după ce a încercat să violeze o fetiță de cinci ani

Un bătrân, în vârstă de 74 de ani, din comuna brăileană Ulmu, a fost arestat după ce a încercat să violeze o fată în vârstă de 5 ani, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila remis miercuri, 4 septembrie.

Poliţiştii au fost sesizaţi duminică, 1 septembrie, de mama fetei după ce soţul ei l-a surprins în aceeaşi zi pe un bătrân, care se afla în vizită la ei, în timp ce încerca să întreţină raporturi sexuale cu fata, în locuinţă.

“În cursul zilei de 2 septembrie, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Ieri, 3 septembrie, acesta a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul IPJ Brăila.

Potrivit sursei, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de viol şi se continuă cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta.

Fetiță în vârstă de patru ani, violată de un român în Italia. Pedofilul a fost condamnat

Pedofil francez, reținut de poliție în România. A făcut sex cu mai mulți minori și i-a filmat

Mame din România, partide de sex online cu bebelușii lor

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA