Bloc din Timișoara, evacuat după decesul a trei persoane

Mai multe persoane dintr-un bloc din Timişoara au ajuns la spital în ultimele zile, iar trei persoane, dintre care doi copii, au murit, din cauze încă necunoscute, însă care ar putea avea legătură cu o dezinsecţie care s-a făcut în acel imobil, potrivit afirmaţiilor unora dintre locatari.

Surse din cadrul ISU Timiş au declarat că deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la problemele medicale ale persoanelor respective.

“Se fac măsurători şi cercetări la faţa locului, pe strada Mioriţa din Timişoara. Nu se ştie dacă este vorba despre intoxicaţie”, au declarat surse judiciare, conform Agerpres.

La faţa locului s-a deplasat inclusiv o echipă de Cercetare Biologică, Radiologică şi Nucleară a ISU Timiş.

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat a declarat că s-a întrunit Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă în cazul de la Timişoara, unde trei persoane dintr-un bloc, dintre care doi copii, au murit, iar altele sunt internate în spital.

“Se evacuează blocul la acest moment. Vor fi investigate toate persoanele şi vor fi cazate în altă parte până se elimină riscul unei intoxicaţii. Au fost trimise echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Timiş şi din alte judeţe, echipe CBRN care să facă investigaţiile, pe lângă acestea şi Direcţia de Sănătate Publică. Avem din păcate cei trei decedaţi şi mai avem încă adulţi şi copii internaţi cu simptomatologie mai uşoară, dar care sunt internaţi la acest moment în Spitalul Judeţean şi Spitalul de Copii”, a declarat Arafat.

Reprezentanţii ISU Timiş au precizat că toţi locatarii blocului din Timişoara au fost evacuaţi şi vor putea reveni doar după ce întregul imobil va fi verificat.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a anunţat, luni, că ISU Timiş a fost informat de UPU a SMURD referitor la situaţia apărută la adresa din Timişoara, strada Mioriţa nr. 10.

“Într-o perioadă scurtă, începând de vineri, au avut loc trei decese, respectiv, doi copii de 9 zile şi de 3 ani şi un adult (mama unuia dintre copii, n.r.). Alţi doi copii au fost internaţi la Spitalul de copii Louis Ţurcanu. Există suspiciunea unei cauze toxice. UPU SMURD a anunţat Direcţia de Sănătate Publică şi Poliţia”, a anunţat Elena Megherea.

Din partea ISU Timiş s-a deplasat, luni, echipajul CBRN pentru cercetare. La ora 14,00 a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a stabilit evacuarea întregului bloc, parter şi patru etaje. De asemenea, 14 persoane au fost transportate la UPU pentru efectuarea analizelor medicale care se impun, ca măsuri preventive. În fiecare locuinţă a blocului se efectuează măsurători.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?