Skip to content

Blue Air și Wizz Air, executate silit pentru neplata unor compensații pasagerilor zborurilor anulate sau întârziate

blue air rambursare bani bilete

Blue Air şi Wizz Air sunt în procedură de executare a conturilor pentru că nu au plătit compensaţiile legale între 250 şi 600 euro pentru pasagerii zborurilor anulate sau întârziate, anunță FlightClaim.ro, companie olandeză cu sediu şi în România, specializată în asistarea călătorilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking, informează Agerpres.

Conform unui comunicat de presă al FlightClaim, compania a obţinut în instanţă în România, Spania şi Germania decizii definitive în procese intentate companiilor aeriene care nu au plătit compensaţiile legale pentru pasageri.

“În urma finalizării proceselor în Instanţă şi a obţinerii deciziilor definitive, FlightClaim.ro a apelat la Executori Judecătoreşti pentru a pune poprire pe conturile companiilor aeriene care nu au respectat drepturile pasagerilor şi nici obligativitatea de a plăti compensaţiile legale către firma care îi asista pe pasageri. Forţată de decizia unor companii aeriene de a ignora legea şi Regulamentul European, FlightClaim.ro, în numele pasagerilor reprezentaţi, a acţionat în Instanţă companiile aeriene pentru neplata unor sume începând de la 250 euro şi ajungând până la 600 euro/persoană, chiar dacă acest lucru înseamnă în final o plată aproape dublă pentru compania aeriană, adunându-se cheltuieli de judecată şi de executare. Cele mai recente situaţii de acest tip implică companiile Blue Air şi Wizz Air, împotriva cărora s-au iniţiat în total trei proceduri de executare în luna ianuarie a acestui an”, se precizează în comunicat.

În 2019, au mai fost executate pentru aceleaşi probleme şi alte companii aeriene de linie, precum Vueling sau TAROM, inclusiv la instanţe din străinătate, în timp ce numeroase dosare ale pasagerilor care au călătorit cu Air Bucharest, Lufthansa, Iberia, Alitalia, Swiss, Air Moldova, Ryanair, Eurowings sau TAP sunt în plină procedură în instanţă.

În total, în acest moment, FlightClaim.ro are deschise în instanţă aproximativ 170 de dosare, dintre care aproximativ 30 în România, 100 în Germania, 30 în Franţa şi 10 în Spania.

Procesele în instanţă reprezintă doar 2% din totalul cazurilor, cele mai multe cazuri fiind rezolvate totuşi pe cale amiabilă de specialiştii şi avocaţii companiei. Cea mai mică sumă executată a fost de 250 de euro, cu o decizie împotriva companiei aeriene Blue Air, însă valoarea medie a deciziilor de executare este de aproximativ 10.000 lei, pentru grupuri de 5-8 pasageri, precizează FlightClaim.

“Deşi Regulamentul European este mai mult decât clar în ceea ce priveşte drepturile pasagerilor şi cuantumul compensaţiilor datorate pentru fiecare caz în parte, încă ne confruntăm cu refuzul companiilor aeriene de a-l respecta şi de a-şi respecta obligaţiile faţă de pasageri, chiar şi atunci când există o decizie definitivă în instanţă. Astfel, s-a ajuns la situaţia în care companii precum Blue Air să aibă de plată către noi aproximativ 1.000 de cazuri de compensaţii de 250 şi 400 euro per pasager, unele chiar şi mai vechi de un an, pentru clienţi pe care îi reprezentăm, clienţi care au dreptul legal să primească banii şi pentru care probabil vom ajunge tot în Instanţă şi la executarea conturilor companiei, cu costuri mult mai mari din partea companiei aeriene”, susţine Cees Werff, director general FlightClaim.ro.

Datele Eurostat arată că la nivel european numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%.

În anul 2018, peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensaţiilor de aproape două miliarde de euro. Valoarea medie a compensaţiilor, în Europa, este de 422,85 euro/pasager.

FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene.

Compania este prezentă pe piaţa europeană de trei ani şi în România de doi ani. Până în prezent, FlightClaim.ro a obţinut compensaţii pentru mai mult de 20.000 de pasageri din Europa şi pentru peste 5.000 de pasageri din România, fără niciun cost iniţial pentru pasagerii afectaţi.

Anularea sau întârzierea curselor aeriene afectează anual aproximativ 180.000 de români

Care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume în 2018

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!