Bronz Ana Bărbosu și Jordan Chiles

Două medalii de bronz, un singur podium: Dreptate sau haos în gimnastica feminină?

Curtea de Arbitraj Sportiv a dat un verdict, iar Federația Internațională de Gimnastică l-a respectat, dar niciuna dintre cele două instituții nu a avut curajul să spună clar cine a câștigat de fapt medalia de bronz la finala de la sol feminin de luni.

Poate că două gimnaste au câștigat-o: românca Ana Bărbosu și americanca Jordan Chiles.

Comitetul Olimpic Internațional a luat decizia finală duminică, optând să îi retragă medalia de bronz lui Chiles și să i-o acorde Anei Bărbosu. Ar fi trebuit să facă ceea ce e corect și să le acorde medalii amândurora pentru această mizerie care nu este vina niciuneia dintre cele două sportive.

Ana Bărbosu merită cu siguranță medalia de bronz pe care inițial credea că a câștigat-o, când scorul ei de 13,700 a clasat-o pe locul trei, după brazilianca Rebeca Andrade, câștigătoarea aurului, și a americancei Simone Biles, medaliată cu argint.

Motivul pentru care nu a câștigat inițial este că antrenorul americancei Jordan Chiles a contestat nota pentru dificultate acordată de juriu, crezând (corect) că aceștia au omis să îi acorde lui Chiles 0,100 pentru o săritură split. Astfel, nota sa pentru dificultate a rămas la 5,800 în loc de 5,900.
►►► Ana Bărbosu va primi vineri, la București, medalia de bronz câștigată la JO 2024

După verificări, juriul i-a acordat lui Chiles scorul meritat. Acesta a urcat-o, de la 13,666 la 13,766, pe podium, cu bronz.

Cu toate acestea, România a depus contestație, iar CAS a constatat că antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, nu a inițiat o „contestație verbală” în minutul alocat după afișarea inițială a scorului gimnastei pe tabelă.

Este o regulă veche, dar este regulă. Dacă Landi a făcut contestația după ce s-a terminat timpul alocat, atunci contestația nu ar trebui luată în considerare, iar Ana Bărbosu trebuia să își păstreze locul trei.

Cu toate acestea, și Chiles merită să câștige un bronz, având în vedere că eroarea juriului a împiedicat-o să obțină locul trei. Cu siguranță nu este vina ei.

Dacă juriul și-ar fi făcut treaba corect prima dată, atunci Landi nu ar fi trebuit să conteste și nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat. În schimb, toată lumea a răscolit regulamentul FIG în căutare de portițe de ieșire.
►►► Gimnasta Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz la sol în urma memoriului depus la TAS

Ar fi trebuit pedepsită Chiles pentru asta?

Sau ar fi trebuit să piardă o medalie pe care deja o câștigase pentru că Landi nu a ajuns la juriu suficient de repede pentru „contestația verbală”. Dacă urmăriți o reluare a concursului, se pare că Landi părăsește zona în care stătea Jordan la 46 de secunde după afișarea scorului pe tabelă.

Se îndrepta spre masa juriului? Probabil. Ar fi trebuit să piardă Chiles bronzul pentru că asta a durat mai mult de 13 secunde? Intenția ei era clară.

Suntem devastați de decizia Curții de Arbitraj Sportiv privind exercițiul de la sol feminin. Cererea de verificare a valorii de dificultate a exercițiului de la sol al lui Jordan Chiles a fost depusă cu bună-credință și, credem noi, în conformitate cu regulile FIG pentru asigurarea unui scor corect”, a declarat Federația de Gimnastică a SUA într-un comunicat.

Toată lumea a acționat cu bună-credință. Doar că lucrurile nu au ieșit cum trebuie, indiferent cât de detaliate sunt regulile.

Inițial, România a depus contestație cerând trei medalii de bronz: una pentru Bărbosu, una pentru Chiles și una pentru românca Sabrina Maneca-Voinea, despre care au susținut că a fost penalizată pentru că a pășit în afara suprafeței de concurs, deși nu a făcut-o.

CAS a respins contestația lui Maneca-Voinea fără comentarii.

Rămân astfel Bărbosu și Chiles, două gimnaste extraordinare care nu au făcut nimic pentru provocarea acestui haos, să nu mai vorbim de trăirile emoționale și abuzul online la care au fost supuse în timp ce se încerca rezolvarea situației

Decizia a fost în mâinile CIO. Soluția simplă ar fi fost cea mai bună: două medalii de bronz pentru două gimnaste care merită. (y!sports)

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!